Trenurile circulă în condiții de iarnă
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 27 februarie 2018, 07:31
Circulaţia trenurilor de pasageri se desfăşoară în continuare în condiţii de iarnă. La această oră nu sunt linii închise sau trenuri blocate. Comandamentele de iarnă ale CFR Infrastructură și CFR Călători sunt operaționale pentru următoarea perioadă, informează compania feroviară.
În zona de sud a țării – București, Craiova, Galați și Constanța, aflată sub incidența codului portocaliu de viscol și temperaturi scăzute se desfășoară operațiuni cu utilaje de intervenţie, drezine pantograf și pluguri de zăpadă. De asemenea, sunt pregătite locomotive Diesel de rezervă, au fost suplimentate echipele de intervenție iar garniturile de tren sunt verificate înainte de plecarea în cursă.
În acest context, pentru data de 27 februarie se menține măsura de anulare a unor trenuri pentru eliberarea liniilor în vederea facilitării intervențiilor cu utilaje și evitarea unor situații nedorite pentru pasageri.
Sunt anulate aproximativ 6% din cele ~1200 de trenuri CFR Călători care circulă zilnic în România. Traficul de călători va fi preluat de restul garniturilor din graficele de circulație, acolo unde există această posibilitate (www.cfrcalatori.ro / Mersul Trenurilor).
În funcție de evoluția vremii și a temperaturilor foarte scăzute ce au implicații asupra infrastructurii feroviare și asupra funcționalității materialului rulant, pot să apară și alte modificări în programul de circulație a trenurilor de pasageri.
„Măsurile operative care se iau au ca prioritate siguranța oamenilor și asigurarea legăturilor feroviare. Acolo unde va fi necesar ne organizăm astfel încât pasagerii să primească ceai cald, cafea, sandvisuri, în funcție de posibilitățile din teren. Ne cerem scuze pentru eventualele întârzieri și mulțumim pentru înțelegere“, au transmis oficialii CFR Călători.