Meci dificil pentru HC Dobrogea Sud Constanța în semifinalele Cupei României
Publicat de Catalin Donose, 27 februarie 2018, 13:01
În semifinalele Cupei României la handbal masculin sunt programate meciurile: Poli Timişoara – Minaur Baia Mare şi HC Dobrogea Sud Constanța – Steaua Bucureşti, potrivit tragerii la sorţi de marţi, de la sediul FR Handbal.
Turneul Final Four va avea loc în Sala Sporturilor din Constanţa, în zilele de 17 și 18 martie, iar semifinalele, programate în prima zi, sunt: Poli Timişoara – Minaur Baia Mare şi HC Dobrogea Sud – Steaua Bucureşti.
Cele patru formații au înregistrat următoarele rezultate în faza sferturilor de finală: HC Dobrogea Sud – CSM Făgăraş 30-23 (10-9), Poli Timişoara – Ştiinţa Bacău 27-22 (12-9), CSM Bucureşti – Steaua Bucureşti 28-29 (13-15) şi Potaissa Turda – Minaur Baia Mare 28-34 (14-15).
Cupa României a fost câştigată anul trecut de campioana Dinamo Bucureşti, care în această ediție a fost eliminată în optimi de Minaur Baia Mare.