Analiştii CFA anticipează în următoarele 12 luni o cotaţie de 4,74 lei pentru un euro, creşterea inflaţiei şi a dobânzilor
Publicat de Arantxa Catană, 22 februarie 2018, 16:20
Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a scăzut la valoarea de 41 puncte, cea mai mică valoare din aprilie 2013, fiind cu 3,1 puncte mai redusă decât valoarea consemnată în exerciţiul anterior.
Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (ianuarie 2019/ianuarie 2018) a înregistrat o valoare medie de 3,75% (valoare mai mare cu 0,37 puncte procentuale față de cea înregistrată în exercitiul anterior).
De asemenea, peste 97% dintre participanți anticipează o majorare a ratei inflației în urmatoarele 12 luni.
Sunt de remarcat (consistente cu anticipațiile de majorare a ratei inflației) anticipațiile de majoare a ratelor de dobanda la leu atât pentru scadențele pe termen scurt (3 luni), cât și pentru cele pe termen mediu (5 ani), 95%, și respectiv 92% dintre participanții la sondaj anticipând această evoluție.
Indicatorul CFA România de Incredere Macroeconomică, a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 reprezentând un indicator prin care dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor finaniari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.
Redactor: Gabriel Afuz
Redactor online: Arantxa Corleanu