Se intensifică lupta pentru play-off în Liga I la fotbal
Publicat de Claudiu Dobrescu, 9 februarie 2018, 07:53
Etapa a-24-a din Liga I la fotbal începe astăzi cu primele două meciuri:Poli Timișoara – FC Voluntari (de la ora 18.00) și Astra Giurgiu – Gaz Metan Mediaș (de la ora 20.45).
Formația giurgiuveană a câștigat un punct în etapa trecută, la Ovidiu (scor 1-1 cu FC Viitorul), iar acum nu are voie să piardă pentru a nu rata califcarea în play-off.
FC Viitorul joacă mâine la Ploiești, cu Juventus București, de la ora 18.00.Elevii lui Gheorghe Hagi sunt deciși să obțină victoria după ce au pierdut două puncte în etapa -23-a din sezonul regulat.
Partida cea mai importantă din această etapă, între formațiile aflate în lupta pentru titlul, va avea loc între FCSB (ocupanta poziției a doua cu 50 de puncte) și liderul CFR Cluj care a acumulat 52 de puncte.
Meciul este programat mâine la ora 20.45.
CSU Craiova joacă duminică de la ora 20.45 cu Sepsi Sf,Gheorghe, dar oltenii s-au resemnat în lupta pentru locul I fiind acum pe locul al treilea cu 44 de puncte, la o diferență de 8 puncte față de prima clasată, CFR Cluj.
FC Botoșani are un meci greu, Luni de la ora 18,00 în deplasare cu CSM Poli Iași, iar Dinamo va trebui să o învingă pe Concordia Chiajna în aceeași zi, în partida programată la ora 20.45.