Ascultă Radio România Constanța Live

Economiștii preconizează o nouă criză. Cum arată situația în CONSTANȚA

Economiștii preconizează o nouă criză. Cum arată situația în CONSTANȚA

Publicat de Arantxa Catană, 1 februarie 2018, 19:29

Avertismentele economiștilor arată că urmează o nouă criză, iar semnele din piață – pentru cine știe să le interepreteze – sunt clare. Un astfel de indicator îl reprezintă prețurile cu care se vând locuințele, iar piața constănțeană este cu atât mai scumpă cu cât a deține un imobil aici echivalează cu o posibilă sursă de venit. Ioan Ududec, proprietarul unei agenții constănțene ne-a spus că prețurile locuințelor vor depăși valorile din boom-ul imobiliar.

Ioan Ududec: Au crescut, în general, preţurile. La apartamente – mai mult, iar la celelalte imobile, terenuri şi case, vile, mai puţin.

Reporter: Ne apropiem de valoarea de dinainte de criză?

Ioan Ududec: Deocamdată suntem cu 20-30% sub nivelul de dinaintea crizei. Încă nu am ajuns la preţurile respective, dar, uşor-uşor, vor atinge şi vom depăşi aceste preţuri, pentru că lumea caută să cumpere în continuare, preţurile materialelor cresc şi salariile cresc şi aşa mai departe.

Reporter: Ne puteţi da exemple de preţuri medii?

Ioan Ududec: Se merge pe un preţ de 1.100 metrul pătrat util, la blocurile vechi, iar la blocurile noi se ajunge pe la 1.500-1.600 de euro pe metru pătrat construit.

Zone care până nu demult nu prezentau niciun interes pentru doritorii de închirieri sezoniere precum Poarta 6, Km 4-5, Abator sau CET au devenit atractive, în special pentru turiștii care vin cu mașina și care vor cazare ieftină. Însă cei care fac cu adevărat o afacere din închirieri sunt cei care dețin imobile în zona Mamaia Nord, a mai spus Ioan Ududec.

Ioan Ududec: Iarna, în general, se închiriază la preţuri normale pentru studenţii străini, adică 200-250 de euro pe lună, pentru apartamente cu încălzire centrală proprie şi cu alte facilităţi, iar cele care sunt în apropierea mării sunt căutate, cumpărate de către cei care investesc în case de vacanţă.

Reporter: Vara, aceste apartamente de lux cu cât se închiriază?

Ioan Ududec: Apartamentele de lux din zona Mamaia Nord, în apropierea cluburilor, cel puţin 150 de euro pe noapte. E vorba de apartamente cu 2-3 camere şi nu prea se găsesc, pentru că sunt foarte căutate!

Statisticile neoficiale arată că jumătate din ofertele pentru închirieri din Constanța au caracter sezonier: iarna la studenți și vara la turiști. Problema este cât din această activitate foarte profitabilă este fiscalizată.

Redactor: Monica Cruceanu Comșa 

Redactor online: Arantxa Corleanu 

Încă 30 de zile de arest pentru Bogdan Peşchir
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 18:27

Încă 30 de zile de arest pentru Bogdan Peşchir

Judecătoria Sectorului 5 a dispus, marţi, prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui Bogdan Peşchir, finanţatorul...

Încă 30 de zile de arest pentru Bogdan Peşchir
TULCEA: Scrumbii de Rusalii 2025 – festival gastronomic de excepție
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 17:32

TULCEA: Scrumbii de Rusalii 2025 – festival gastronomic de excepție

Ca o continuare a poveștii „Scrumbii de Florii”, festivalul gastronomic tulcean organizat la finalul lunii aprilie 2024, ieri, 14 aprilie, la...

TULCEA: Scrumbii de Rusalii 2025 – festival gastronomic de excepție
CJC intenționează să achiziționeze servicii juridice de asistență în dosarul în care 14 funcționari publici din aparatul de specialitate al instituției au solicitat instanței suspendarea hotărârii privind aprobarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de Funcționare și Organizare
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 17:01

CJC intenționează să achiziționeze servicii juridice de asistență în dosarul în care 14 funcționari publici din aparatul de specialitate al instituției au solicitat instanței suspendarea hotărârii privind aprobarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de Funcționare și Organizare

Consiliul Județean Constanța intenționează să achiziționeze servicii juridice de asistență și reprezentare în dosarul în care 14...

CJC intenționează să achiziționeze servicii juridice de asistență în dosarul în care 14 funcționari publici din aparatul de specialitate al instituției au solicitat instanței suspendarea hotărârii privind aprobarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de Funcționare și Organizare
Județul CONSTANȚA: Peste o sută de pietoni și zeci de bicicliști amendați într-o singură zi
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 16:43

Județul CONSTANȚA: Peste o sută de pietoni și zeci de bicicliști amendați într-o singură zi

Polițiștii constănțeni au desfășurat o acțiune amplă, luni, 14 aprilie 2025, de prevenire a accidentelor rutiere cauzate de indisciplina...

Județul CONSTANȚA: Peste o sută de pietoni și zeci de bicicliști amendați într-o singură zi
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 16:30

TULCEA: Noua rețetă de reasfaltare a Podului peste Dunăre a rezistat bine peste iarnă; se reasfaltează și calea 1

Nouă rețetă de mixturi bituminoase, folosită în octombrie 2024, pentru reasfaltarea căii 2 de rulare a Podului suspendat peste Dunăre de la...

TULCEA: Noua rețetă de reasfaltare a Podului peste Dunăre a rezistat bine peste iarnă; se reasfaltează și calea 1
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 15:50

Reprezentanții Congresului american – mulțumiți de clarificările Cotroceniului privind anularea alegerilor

Reprezentanții Congresului american prezenți marți la București au fost ‘mulțumiți’ de clarificările Cotroceniului privind...

Reprezentanții Congresului american – mulțumiți de clarificările Cotroceniului privind anularea alegerilor
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 15:32

Primul tren modernizat prin PNRR va pleca miercuri, din București Nord spre Constanța

CFR Călători anunță că începând din data de 16 aprilie 2025, pe ruta București Nord – Constanța și retur va circula primul tren format...

Primul tren modernizat prin PNRR va pleca miercuri, din București Nord spre Constanța
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 13:58

Camera Deputaților/Autoritățile municipale alocă minim 5% pentru finanțarea spitalelor de interes județean

Autoritățile municipale vor aloca minim 5% din bugetul local aprobat pentru finanțarea spitalelor de interes județean, indiferent de subordonarea...

Camera Deputaților/Autoritățile municipale alocă minim 5% pentru finanțarea spitalelor de interes județean