Două zone din Constanța nu au apă caldă și căldură
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 1 februarie 2018, 07:11
Electrocentrale Constanţa SA (CET Palas) anunță astăzi că înregistrează o avarie pe reţeaua care alimentează cu energie termică primară punctele termice nr. 59, 73, 74, 75, 76, 125, 126, 127.
În consecinţă, în lipsa energiei termice, s-au oprit instalaţiile RADET care asigură distribuţia energiei termice în zonele: Casa de Cultură – Kaufland.
Până la remedierea avariei de către Electrocentrale Constanta S.A. (CET Palas) nu se pot asigura consumatorilor serviciile de termoficare.
Pentru relaţii suplimentare vă rugăm să apelaţi la numărul de telefon 0241.585300 de la Dispeceratul Electrocentrale Constanta SA (CET Palas).