UPDATE – Cadavru descoperit pe plaja de la intrare în stațiunea Mamaia
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 30 ianuarie 2018, 12:15 / actualizat: 30 ianuarie 2018, 13:43
Descoperire macabră, marți, pe plaja de la intrare în stațiunea Mamaia. Trupul neînsuflețit al unei persoane a fost găsit prins între stabilopozi, în zona Pescărie.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical de urgență, dar și o echipă de criminaliști.
UPDATE
Pompierii militari din cadrul ISU „Dobrogea“ intervin în zona plajei din apropierea Căminului studențesc de la Pescărie pentru a recupera din mare cadavrul unei persoane, ce pare a fi un bărbat.
UPDATE
Femeia dispăruse de luni de acasă, iar rudele o căutau disperate. Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, este vorba despre o femeie în vârstă de 47 de ani, din localitatea constănțeană Castelu.