Bărbați din CONSTANȚA prinși după ce au FURAT carduri bancare și bani dintr-o locuință din NĂVODARI
Publicat de Arantxa Catană, 30 ianuarie 2018, 20:01
Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța și cei ai Direcției Operațiuni Speciale au realizat, marți – 30 ianuarie, un flagrant pentru reținerea a patru bărbați care se deplasau cu un autoturism, după ce comiseseră un furt dintr-o locuință din orașul Năvodari.
Bărbații în cauză, cu vârste între 23 și 57 de ani, din Constanța, au pătruns prin forțarea butucului yalei unui apartament de unde au sustras mai multe carduri bancare și o suma de bani.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, potrivit reprezentanților poliției.
În prezent, polițiștii constănțeni efectuează cercetări, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.