Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 23 ianuarie

Calendarul zilei – 23 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 23 ianuarie 2018, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

  • ora 12:00 – Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial

 

– Camera Deputaţilor

* Şedinţele Comisiilor parlamentare:

  • ora 13:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, Corp B4, Etaj 1

 

– Culte, Biserică

* Librăria Sophia şi Editura Christiana prezintă volumul „Născut, nu făcut. Povestiri din viul vieţii”, scrisă de medicul Lucian Dan Săbău – ora 18:00, la Librăria Sophia. Invitaţi:dr.Pavel Chirilă, Răzvan Codrescu, Lucian Dan Săbău

 – Cultură

* Muzeul Național Cotroceni organizează, de la ora 18:00, prima întâlnire din cadrul programului „Conversații la muzeu”. Intitulată „Captivitatea esteticului, între zidurile istoriei și presiunile politice. O fatalitate?”, conferința de debut va fi susținută de criticul şi istoricul literar Dan C. Mihăilescu și va fi moderată de jurnalistul și mediatorul cultural Matei Martin. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio România Bucureşti FM

* Piteşti:Manifestările dedicate centenarului debutează astăzi, în Jud. Argeş, la Muzeul Goleşti, când va fi aprinsă o făclie, ca semn de respect pentru valorile naţionale şi pentru jertfa din Primul Război Mondial care va ajunge în toate localităţile judeţului şi va persista tot acest an al centenarului

* Zalău:Primăria Municipiului Zalău îi invită pe melomani  la concertul simfonic susținut de Grupul Vocal “Anatholis” și Miniorchestra “Classis” din Cluj-Napoca, spectacol ce va avea loc, de la ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din localitate

 – Diverse

* Bucharest Gaming Week, eveniment organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB care are misiunea de aduce împreună comunitatea de gaming, producători renumiți de dispozitive destinate gamingului și jocurile momentului, se va desfăşura în perioada 23 – 28 ianuarie – la Romexpo, Pavilion C4 și C5

  • Istoria Gamingului Românesc – Eveniment care celebrează reușitele studiorilor de gaming românești, din ultimele decenii. În cadrul sediului ARCUB va fi expus un timeline al unelor din cele mai importante jocurilor realizate în România, de la Felix Șah, produs de ITC România în 1976 până la titluri celebre dezvoltate la noi în țară, precum Assassin’s Creed 2 sau FIFA 2017 – Str. Lipscani nr.84 – 90

 

– S-a întâmplat într-o zi de 23 ianuarie

* Acum 553 de ani (1465), între 23 şi 25 ianuarie, Ştefan cel Mare (domn al Moldovei între anii 1457 şi 1504) asedia şi cucerea (după eşecul încercării din 22.VI.1462) cetatea Chilia (şi fortăreaţa Licostomo de pe insula din faţă), ocupată de o garnizoană ungară încă din vremea lui Iancu de Hunedoara. Chilia şi Cetatea Albă erau puncte-cheie în apărarea contra turcilor

* Cu 506 ani în urmă (1512), în Ţara Românească, începea domnia lui Neagoe Basarab (până la 15.IX.1521). Pe plan intern a dus o politică de întărire a autorităţii centrale. În bune relaţii cu Ungaria, Polonia şi Veneţia, s-a bucurat şi de încrederea turcilor. A avut însemnate contribuţii în dezvoltarea culturii, tiparului şi arhitecturii, fiind autor al uneia din primele scrieri originale din literatura română, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, scrisă în slavonă şi tradusă în limba română în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, şi ctitor al bisericii episcopale de la Curtea de Argeş (1517). Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab la 26 septembrie, proclamarea oficială a canonizării având loc la 26 octombrie 2008

* În urmă cu 197 de ani (1821) începea revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu. Acesta a adresat o Proclamaţie locuitorilor Ţării Româneşti prin care îi chema la luptă. „Proclamația de la Padeș” (Gorj, aproape de Tismana) din 23 ianuarie 1821 este un document programatic al revoluției conduse de Tudor Vladimirescu, adresat către tot „norodul omenesc” din București (în fapt al Ţării Româneşti) care cuprindea o serie de revendicări în conformitate cu dorința generală de modernizare a societății românești. Deşi înfrântă, mişcarea a inaugurat revoluţiile româneşti moderne şi a determinat înlăturarea regimului fanariot şi restabilirea domniilor pământene

* Se împlinesc 190 de ani (1828) de la începutul istoriei Liceului Naţional din Iaşi (actualul Colegiu Naţional Iaşi), cel mai vechi liceu din Moldova. Cărturarul Gheorghe Asachi înfiinţa, la această dată, „Gimnaziul Vasilian”, prin completarea şcolii primare de la Mănăstirea „Trei Ierarhi” cu clase gimnaziale, având ca limbă de predare româna

* Se împlinesc 140 de ani (1878) de la semnarea, la Adrianopol (azi Edirne/Turcia), între Rusia şi Imperiul Otoman, a armistiţiului în războiul ruso-româno-turc de la 1877-1878. Reprezentantul României, colonelul Eraclie Arion, nu a fost acceptat de cele două puteri să participe la negocieri şi la semnarea armistiţiului (23.I/4.II)

* Se împlinesc 100 de ani (1918) de la ultimatumul adresat României de Puterile Centrale, prin care era somată ca, în termen de patru zile, să-şi facă cunoscute intenţiile în vederea încheierii păcii (23.I./5.II)

* Acum 69 de ani (1949), apărea Decretul pentru înfiinţarea Miliţiei (cu circa 40.000 de angajaţi), în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în sarcinile ei intrând şi paza frontierelor. Prin acelaşi decret s-au desfiinţat Poliţia şi Jandarmeria. Prin Decretul – Lege nr. 2/27 decembrie 1989 s-a reînfiinţat Poliţia Română, ale cărei competenţe au fost reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 şi prin Legea 218 din 23 aprilie 2002

* Cu 63 de ani în urmă (1955) avea loc, la Paris, prima audiţie a „Simfoniei de cameră pentru 12 instrumente soliste”, de George Enescu (compusă în 1954)

* Şi tot în urmă cu 63 de ani a avut loc prima audiţie integrală a oratoriului „Tudor Vladimirescu”, de Gh. Dumitrescu

* Se împlinesc 45 de ani (1973) de când preşedintele american, Richard Nixon, anunţa încheierea unui acord care a dus la încetarea ostilităţilor din Vietnam. Acordul privind încetarea războiului şi restabilirea păcii în Vietnam a fost semnat la Paris, câteva zile mai târziu, la 27 ianuarie

* Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN) hotăra, în urmă cu 28 de ani (1990), participarea FSN la alegeri şi stabilirea datei acestora pentru 20 mai 1990. Doina Cornea demisionează din CFSN, precizând că nu doreşte să ia parte la lupta pentru putere în situaţia în care FSN porneşte în campania electorală net avantajat. La 30 ianuarie se retrage din CFSN şi Ana Blandiana. La 6.II.1990, FSN a fost înregistrat la Tribunal ca partid politic, avându-l ca preşedinte pe Ion Iliescu

* Acum 27 de ani (1991) avea loc semnarea Acordului standard de bază de cooperare între Guvernul României şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)

* Se împlinesc 25 de ani (1993) de la înfiinţarea Secţiei de Istorie Orală din cadrul Departamentului Ştiinţă, Învăţământ, Educaţie al Radiodifuziunii Române. Pe data de 2 iunie 2000, aceasta s-a transformat în Centrul de Istorie Orală „Gheorghe I. Brătianu”

Aniversări – Comemorări

– 1549: A murit Johannes Honterus (născut Holler), învăţat umanist sas din Transilvania; adept al luteranismului, a reformat biserica săsească din Braşov (1542) şi a înfiinţat, tot aici, prima tipografie transilvăneană (1535) şi un gimnaziu pe baze umaniste, gimnaziul săsesc din curtea Bisericii Negre, azi liceul ce-i poartă numele; tot la insistenţele lui se înfiinţează, la Braşov, prima fabrică de hârtie din regiune, care va livra hârtie şi în Ţara Românească şi Moldova; Honterus este înmormântat în Biserica Neagră (n. 1498)

– 1819: S-a născut Ludwig Reissenberger, istoric de artă de origine germană din Transilvania (m. 1895)

– 1899: S-a născut medicul Eugen Aburel; inovator al unor tehnici chirurgicale recunoscute în întreaga lume (m. 1975)

– 1922: S-a născut Grigore Baştan, primul general paraşutist al României, care a avut un rol important în dezvoltarea paraşutismului (m. 1983)

– 1928: S-a născut Mircea Horia Simionescu, prozator, publicist şi eseist (m. 2011) – 90 de ani

– 1938: S-a născut compozitorul şi pianistul Constantin Simionescu (m. 2014) – 80 de ani

– 1940: S-a născut poeta, eseista şi publicista Ileana Mălăncioiu; membru corespondent al Academiei Române din 2013

– 1958: S-a născut Doina Stănescu, ziaristă sportivă, fostă jucătoare de tenis de câmp şi campioană naţională (m. 2004) – 60 de ani

– 1970: S-a născut maratonista Constantina Diţă-Tomescu, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de vară de la Beijing 2008; În 2009 a intrat în Cartea Recordurilor drept cea mai în vârstă campioană olimpică la maraton din istorie

– 1989: A murit geograful Nicolae Al. Rădulescu; contribuţii în domeniul geografiei populaţiei şi a aşezărilor, ca şi în cel al geografiei turismului; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1905)

– 1996: A murit Ion Vicol, dirijor, pedagog şi teoretician (n. 1898)

– 2000: A murit chimista Ecaterina Ciorănescu-Neniţescu; lucrări în domeniul chimiei organice şi al medicamentelor de sinteză; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1909)

– 2014: A murit Alexandru Andriescu, critic şi istoric literar, filolog (n. 1926)

– 2015: A murit Tudor Opriş, poet, eseist, memorialist, traducător, critic şi istoric literar, profesor, animator şi cultivator de tinere talente literare; este socotit primul istoriograf al revistelor şcolare (născute la noi în 1834) şi al debutului şcolar al scriitorilor români din 1820 până în anul 2000; a tipărit, între 1960 – 2011, peste 80 de cărţi de ştiinţă literaturizată, fiind creatorul în ţara noastră a ştiinţelor distractive şi enciclopediilor pentru copii; iniţiator, începând din anul 1966, al concursurilor naţionale de creaţie şi presă şcolară (n. 1926)

– 2016: A murit prozatoarea Sonia Larian (pseudonimul literar al Arianei Lewenstein); în 1986 s-a stabilit la Paris, împreună cu soţul său, criticul literar Lucian Raicu (n. 1931)

– 2016: A murit Elisabeta Polihroniade, mare maestră internaţională a şahului, campioană naţională a României de şapte ori, primul arbitru internaţional al României; a susţinut numeroase activităţi de promovare şi popularizare a şahului (n. 1935)


EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniune a Consiliului Economic şi Financiar al UE

– Davos-Klosters, Elveţia: Forumul Economic Mondial de la Davos (23 – 26 ian.)

– Barcelona, Spania: Dată limită pentru începerea primei sesiuni a noului Parlament regional catalan

– Montréal, Canada: Cea de-a VI-a rundă de renegocieri asupra Acordului de Liber Schimb Nord-American (NAFTA) între Canada, Statele Unite şi Mexic

– Los Angeles: Sunt anunţate nominalizările la Premiile Oscar, ediţia a 90-a

Aniversări – Comemorări

– 1598: S-a născut arhitectul francez François Mansart, unul dintre fondatorii clasicismului; lui i se atribuie inventarea mansardei (m. 1666) – 420 de ani

– 1744: A murit Giambattista (Giovanni Battista) Vico, filosof şi jurist italian; unul dintre întemeietorii filosofiei istoriei (n. 1668)

– 1752: S-a născut Muzio Clementi, pianist, profesor, dirijor şi compozitor italian (m. 1832)

– 1783: S-a născut Stendhal (psudonimul lui Henri-Marie Beyle), scriitor francez, unul dintre creatorii romanului realist francez; ofiţer în războaiele napoleoniene; diplomat (m. 1842) – 235 de ani

– 1832: S-a născut pictorul francez Édouard Manet, precursor al impresionismului (m. 1883)

– 1840: S-a născut Ernst Karl Abbe, fizician german; a elaborat teoria formării imaginilor în microscop şi a adus contribuţii fundamentale la teoria şi la construcţia instrumentelor optice; împreună cu Otto Schott şi Carl Zeiss, a pus bazele opticii moderne (m. 1905)

– 1862: S-a născut matematicianul german David Hilbert, creatorul geometriei axiomatice şi al formalismului logic (m. 1943)

– 1872: S-a născut fizicianul francez Paul Langevin; autor al teoriei magnetismului; a elaborat, printre altele, metoda de obţinere a ultrasunetelor cu ajutorul cuarţului piezoelectric/1917 (m. 1946)

– 1883: A murit Gustave Doré, pictor, desenator şi litograf francez (n. 1832) – 135 de ani

– 1888: A murit dramaturgul francez Eugène Labiche (n. 1815) – 130 de ani

– 1898: S-a născut (la Riga, Letonia) Serghei Eisenstein, regizor, scenarist, scenograf şi teoretician rus de film; a revoluţionat cinematografia de la începutul secolului al XX-lea prin teoria sa a montajului; inventatorul filmului politic sovietic (m. 1948) – 120 de ani

– 1907: S-a născut fizicianul japonez Hideki Yukawa, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1949; renumit pentru descoperirea mezonului – particulă elementară instabilă, neutră sau cu sarcină electrică, având masa cuprinsă între masa electronului și cea a protonului (m. 1981)

– 1908: A murit Edward MacDowell, compozitor, pianist şi pedagog american (n. 1860) – 110 ani

– 1915: S-a născut Arthur Lewis, economist britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1979 (m. 1991)

– 1918: S-a născut Gertrude B. Elion, om de ştiinţă american, laureată a Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1988 (m. 1999) – 100 de ani

– 1922: A murit Arthur Nikisch, dirijor german de origine maghiară (n. 1855)

– 1928: S-a născut Jeanne Moreau, actriţă de film şi regizoare franceză; legendă a cinematografiei franceze (m. 2017) – 90 de ani

– 1929: S-a născut chimistul canadian John Charles Polanyi, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1986, împreună cu Dudley R. Herschbach şi Yuan T. Lee

– 1930: S-a născut (în Insula Santa Lucia din arhipelagul Antilelor) Derek Walcott, poet, dramaturg, ziarist şi pictor antilez de limbă engleză; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1992 (m. 2017)

– 1931: A murit balerina rusă Anna Pavlova (n. 1881). NOTĂ: Dicţionarul de istorie universală (1968) dă ca an al naşterii 1885

– 1944: A murit pictorul norvegian Edvard Munch (n. 1863)

– 1947: A murit Pierre Bonnard, pictor, ilustrator şi litograf francez (n. 1867)

– 1956: A murit Sir Alexander Korda, regizor de film şi producător britanic de origine maghiară; deopotrivă artist şi om de afaceri, lui i se datorează înflorirea, în anii ’30 ai secolului XX, a cinematografului britanic (n. 1893)

– 1976: A murit Paul Robeson, cântăreţ afro-american; actor de teatru şi film (n. 1898)

– 1981: A murit compozitorul american Samuel Barber (n. 1910)

– 1986: A murit sculptorul german Joseph Beuys (n. 1921)

– 1986: A murit pianista franceză Yvonne Lefebure (n. 1898)

– 1989: A murit Salvador Dali, pictor, poet, teoretician, grafician şi eseist spaniol; reprezentant de seamă al suprarealismului (n. 1904)

– 2002: A murit Pierre Bourdieu, sociolog, antropolog şi filosof francez (n. 1930)

– 2004: A murit Helmut Newton (numele la naștere Helmut Neustädter), artist fotograf german de origine australiană (n. 1920)

– 2005: A murit actorul american de comedie Johnny Carson, pionier al emisiunilor de divertisment tv. (n. 1925)

– 2013: A murit scenaristul american Tom Anthony Jankiewicz (n. 1963) – 5 ani

– 2013: A murit actriţa americană Janice Knickrehm (n. 1925) – 5 ani

– 2013: A murit scriitorul ceh Alex Koenigsmark (n. 1944) – 5 ani

– 2014: A murit compozitorul italian de muzică de film Riz Ortolani (n. 1926)

– 2015: A murit Abdullah Bin Abdulaziz, rege al Arabiei Saudite între anii 2005-2015 (n. 1924)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie