Mijlocașul Alin Cârstocea va juca la SSC Farul
Publicat de Claudiu Dobrescu, 18 ianuarie 2018, 07:53
Fotbaliștii de la SSC Farul Constanța se antrenează în localitate, iar sâmbătă, de la ora 11.00, vor susține primul meci amical din 2018, cu Abatorul Slobozia, liderul Ligii a 4-a din județul Ialomița. Partida va avea loc pe terenul numărul 2 din cadrul Complexului Sportiv Farul.
Jucătorul în vârstă de 26 de ani, Alin Cârstocea, se va alătura lotului de la SSC Farul ca mijlocaș ofensiv (lateral sau central), dar și ca vârf de atac.
El a început să joace fotbal la Elpis Constanța, apoi a evoluat la FC Viitorul Constanța, FC Voluntari, ACS Poli Timișoara și FC Botoșani. În tur, Cârstocea a evoluat pentru UTA, în Liga a-II-a.