77.000 de case din țară au rămas fără curent electric. Cea mai gravă situaţie se înregistrează în judeţele Tulcea şi Constanţa
Publicat de Arantxa Catană, 18 ianuarie 2018, 20:16
Aproximativ 77.000 de case din 100 de localităţi au rămas fără curent electric, iar cea mai gravă situaţie s-a înregistrat în judeţele Tulcea şi Constanţa.
Echipele de la Electrica intervin în toate aceste zone afectate, însă în unele locuri, viscolul nu a permis reconectarea gospodăriilor la reţeaua de alimentare cu electricitate.
Ministrul Energiei, Toma Petcu, a dat, însă, asigurări, că în localităţile, care sunt deconectate de mai mult de 24 de ore, vor fi instalate generatoare de curent electric.
Din cauza avariilor la liniile de alimentare cu energie, abonații din 29 de localități din județul Constanța, nu au în continuare (ora 21.00), apă potabilă.