Preşedintele Klaus Iohannis a desemnat-o pe Viorica Dăncilă premier al României
Publicat de Arantxa Catană, 17 ianuarie 2018, 16:41
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că a desemnat-o pe Viorica Vasilica Dăncilă, propusă de PSD, pentru funcţia de prim-ministru.
„Cântărind toate argumentele, ţinând cont de situaţia concretă din Parlament, am decis să dau PSD încă o şansă şi să desemnez persoana propusă de PSD, pe doamna Dăncilă. Dar acum, PSD-ul trebuie să performeze. Românii au mari aşteptări şi eu am mari aşteptări„, a precizat şeful statului.