SERVICIUL PAŞAPOARTE al judeţului Constanţa va avea un SEDIU NOU
Publicat de Arantxa Catană, 11 ianuarie 2018, 20:06
Serviciul Paşapoarte al judeţului Constanţa va avea un nou sediu. Este vorba de o clădire aflată la intrarea în municipiu, care până acum a aparţinut Jandarmeriei.
Prezent la Constanţa, secretarul de stat în Ministerul de Interne, Mihai Chirică, a vorbit despre acest proiect.
„În penultima ședință de Guvern din anul 2017 am reușit să luăm din patrimoniul Jandarmeriei Române o clădire de 800 de metri pătrați, la intrarea în Constanța și să o trecem în patrimoniul Instituției Prefectului. Urmează ca în primul trimestru să facem niște lucrări de reparație și să mutăm și Serviciul de Pașapoarte într-o clădire nouă”, a declarat secretarul de stat în Ministerul de Interne, Mihai Chirică.
De curând şi Serviciul Permise şi Înmatriculări Auto Constanţa are un nou sediu, la Pavilionul Expoziţional.