Lotul de la FC Viitorul se reunește astăzi după vacanța de iarnă
Publicat de Claudiu Dobrescu, 8 ianuarie 2018, 07:51
Astăzi la ora 16.30, în ziua reunirii lotului după vacanța de iarnă, la sediul bazei sportive a „Academiei de fotbal Ghe.Hagi” va avea loc o conferință de presă.Tot în această zi jucătorii vor efectua primul antrenament din 2018.
Obiectivul stabilit pentru prima parte a campionatului este calificarea echipei în play-off (printre primele șase formații).
Managerul de la FC Viitorul, Gheorghe Hagi și fiul său Ianis au revenit din Italia în România, după perioada în care conducerea clubului de la Ovidiu a negociat cumpărarea tânărului fotbalist de la AC Fiorentina.
Ianis Hagi s-ar putea antrena în această iarnă la FC Viitorul, după care va putea fi transferat la o altă echipă din Liga I sau din străinătate.