Halep și Begu se vor confrunta în semifinale astăzi după ora 8.00 la Shenzhen
Publicat de Claudiu Dobrescu, 5 ianuarie 2018, 06:57
Simona Halep, principala favorită a turneului de la Shenzhen, s-a calificat ieri în semifinalele competiției după ce a învins-o cu
6-2,6-2 pe Aryna Sabalenka din Belarus.
Ea se va confrunta astăzi cu Irina Begu în penultimul act al turneului din China.În sferturi, Begu a învins-o pe Timea Babos din Ungaria, scor 7-5,7-5.Cele două jucătoare din România sunt adversare pentru a șasea oară în circuitul WTA.
În cea de-a doua semifinală, de la ora 10.00 se vor confrunta, Maria Sharapova (Rusia) și Katerina Siniakova (Cehia).