Ascultă Radio România Constanța Live

Se vor restitui banii celor care au făcut donații pentru cumpărarea de către stat a operei „Cuminţenia Pământului”

Se vor restitui banii celor care au făcut donații pentru cumpărarea de către stat a operei „Cuminţenia Pământului”

Publicat de Arantxa Catană, 30 decembrie 2017, 13:24

Sumele de bani colectate în vederea achiziţionării de către stat, prin Ministerul Culturii, a operei de artă „Cuminţenia Pământului”, realizată de sculptorul Constantin Brâncuşi, se restituie integral donatorilor, potrivit unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, publicată vineri în Monitorul Oficial.

Conform OUG care a fost adoptată pe 28 decembrie, banii se restituie donatorilor integral din contul de disponibilităţi deschis la Trezoreria Statului şi/sau din conturile deschise la instituţiile de credit, până la data de 31 decembrie 2018, în condiţiile, termenele şi conform procedurii stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Costurile aferente restituirii banilor, indiferent de mijlocul prin care aceştia au fost colectaţi, vor fi suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestei OUG, Ministerul Culturii va elabora hotărârea Guvernului pentru aprobarea condiţiilor, a procedurii şi a termenelor pentru restituirea banilor.

OUG a fost adoptată având în vedere „încheierea campaniei privind colectarea sumelor necesare în vederea achiziţionării operei de artă ‘Cuminţenia Pământului’” şi luând în considerare faptul că „situaţia extraordinară care necesită intervenţia legislativă prin delegare este dată de însăşi această campanie unică în reglementările la nivel naţional, care reprezintă, în sine, o abatere de la comun şi obişnuit şi a cărei evoluţie nu a depins şi nu depinde de voinţa Guvernului, dar care obligă Executivul să intervină în regim de urgenţă”.

Totodată, Executivul a avut în vedere şi „lipsa cadrului legal specific pentru situaţiile în care se impune restituirea donaţiilor colectate” şi care necesită efectuarea unor cheltuieli bugetare, mecanism pentru care nu există temei legal.

În OUG se mai precizează că reglementarea nu poate fi amânată, „dată fiind voinţa anterioară a Guvernului, potrivit căreia încheierea returnării donaţiilor trebuia realizată până la data de 31 decembrie 2017, termen adus la cunoştinţa tuturor celor implicaţi în campania de donaţie”.

Sursă: Agerpres

Decizia ”turul doi, înapoi”, desființată de Înalta Curte
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 17:37

Decizia ”turul doi, înapoi”, desființată de Înalta Curte

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, vineri, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploieşti a decis suspendarea...

Decizia ”turul doi, înapoi”, desființată de Înalta Curte
CCR: O instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 16:21

CCR: O instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii

Curtea Constituțională a precizat vineri, în legătură cu decizia Curții de Apel Ploiești, că, ‘în mod regretabil’, cu...

CCR: O instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii
CONSTANȚA: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat cu sabia un șofer de taxi și i-a furat telefonul
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 15:43

CONSTANȚA: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat cu sabia un șofer de taxi și i-a furat telefonul

Joi, 24 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea...

CONSTANȚA: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat cu sabia un șofer de taxi și i-a furat telefonul
TikTok a lansat Centrul Electoral, dedicat alegerilor din România
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 15:18

TikTok a lansat Centrul Electoral, dedicat alegerilor din România

TikTok își consolidează activitatea de a proteja platforma prin lansarea Centrului Electoral dedicat alegerilor din România, printr-o nouă...

TikTok a lansat Centrul Electoral, dedicat alegerilor din România
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 14:43

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor – contestată și de Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a României a declarat recurs împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere în care se solicita...

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor – contestată și de Curtea Constituțională
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 14:14

CONSTANȚA: Bărbat reținut pentru tâlhărie. Acesta ar fi sustras telefonul mobil al unui bătrân

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din...

CONSTANȚA: Bărbat reținut pentru tâlhărie. Acesta ar fi sustras telefonul mobil al unui bătrân
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 13:49

TULCEA: Bărbat lovit intenționat cu mașina. Un tânăr de 24 de ani, reținut de polițiști

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Făgărașu Nou, a avut loc un...

TULCEA: Bărbat lovit intenționat cu mașina. Un tânăr de 24 de ani, reținut de polițiști
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 11:40

Inspecția Judiciară – verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la CA Ploiești

Inspecția Judiciară va efectua verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la Curtea de...

Inspecția Judiciară – verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la CA Ploiești