Daniel Iluşcă: Decizia CJ Tulcea privind turismul în Deltă este una politică
Publicat de Arantxa Catană, 30 decembrie 2017, 10:50
Consiliul Judeţean Tulcea s-a retras din Asociaţia Litoral – Delta Dunării, decizia fiind luată ieri de aleşii judeţului.
Iniţiatorul proiectului, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, spune că judeţul a devenit membru al Asociaţiei Litoral – Delta Dunării acum opt ani, timp în care Asociaţia s-a axat în principal pe promovarea litoralului românesc.
Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu este mai interesat acum de înscrierea într-un organism preocupat de promovarea ofertei turistice a întregului judeţ şi în mod special a Deltei, ca brand turistic distinct.
Ar putea fi vorba de Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării, structură înfiinţată anul acesta.
„Nu sunt adeptul acestei oraganizații de management al turismului pentru că dacă mă întrebați pe mine, Asociația Litoral – Delta Dunării era exact această organizație de management al turismului. O să vedeți că de fapt structurile politice doresc să controleze turismul. Adică, vor să impună într-un final și taxe, dar în care banii publici să fie gestionați tot de ei, în sensul că, noi structuri private să facem parte din aceste structuri, dar într-un rol minoritar, 50+1, minim 50% trebuie să aibă structurile administrative publice, astfel încât noi să girăm cheltuirea acelor bani publici”, a declarat preşedintele Patronatului în Turism Delta Dunării, Daniel Iluşcă.