Proteste la societatea Minmetal din Portul Constanța
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 decembrie 2017, 08:11
Proteste în Portul Constanţa, la societatea Minmetal.
Angajaţii operatorului portuar au întrerput lucrul, între orele 9.00 şi 11.00.
Oamenii sunt nemulţumiţi că de la 1 ianuarie, le vor scădea salariile, ca urmare a transferului contribuţiilor sociale.
Daniel Robu, preşedintele Sindicatului Lucratorilor Portuari din SC Minmetal, spune că protestul a fost declanşat întrucât conducerea societăţii nu a acceptat majorarea salarială propusă de angajaţi.
„Inițial noi am cerut 15%, după care am venit în întâmpinarea Comisiei de Negocieri din partea angajatorului cu 13%, după care cu 12%, după care am ajuns la 8%. Iar apoi s-a ajuns la o creștere salarială de 4%. Considerăm că efectiv aceasta nu a fost o negociere, a fost o impunere. Datorită faptului că ieri le-am adus la cunoștință că o să fie o grevă de avertisment, pe 15 decembrie, am fost invitați la o altă negociere și ne-au mai majorat procentul de creștere salarială la 5%, în contextul în care societatea a avut o creștere 83,7% după datele care au apărut în presa locală”, a precizat Daniel Robu, preşedintele Sindicatului Lucratorilor Portuari din SC Minmetal.
Alte revendicări sunt majorarea primelor şi a valorii tichetelor de masă, la 15 lei.
Liderul sindical Daniel Robu mai spune că protestele vor continua, dacă în urma acţiunii de astăzi nu vor primi niciun răspuns din partea conducerii.