CONSTANȚA: Mămăligă cu VIERMI servită pacienților Spitalului de Boli Infecţioase
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 decembrie 2017, 09:26
Caz revoltător reclamat la Direcţia de Sănătate Publică din Constanţa.
O mamă internată cu copilul la Spitalul de Boli Infecţioase, a reclamat că mâncarea oferită la prânz era plină de viermişori.
O echipă a corpului de control a DSP Constanţa verifică astăzi aspectele reclamate, a declarat pentru Radio Constanța directoru instituţiei, Cristina Schipor:
Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa nu are bucătărie, hrana fiind pregătită de o firmă de catering, cu care are contract de mai mulţi ani.
În urmă cu câteva luni, firma de catering care asigură hrana Spitalului judeţean Constanţa a fost amendată, după ce inspectorii de la Protectia Consumatorilor au găsit în depozit aproape o tonă de produse alimentare expirate.