Județul CONSTANȚA: Este nevoie de donatori de sânge
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 decembrie 2017, 07:08
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta si Primaria Corbu organizeaza marti, 05.12.2017, intre orele 08.30- 13.30, o actiune de donare de sange.
Sunt asteptate toate persoanele sanatoase din localitatea Corbu si din localitatile invecinate care doresc sa ii ajute pe pacientii care au nevoie de tratament transfuzional.
Pot dona sange persoane cu varsta cuprinsa intre 18-65 ani (pentru prima donare 18-60 de ani in functie de evaluarea medicala) cu greutatea peste 50 kg (in functie de inaltime, constitutie), care nu au suferit de hepatita virala, tuberculoza, sifilis, malarie, infectie HiV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inima, etc.
Persoanele peste 50 de ani sunt rugate sa aduca de la medicul de familie o adeverinta din care sa reiasa ca nu sunt in evidenta cu boli de inima, neurologice, alte boli cronice care ar contraindica donarea de sange.
In ziua donarii se recomanda un mic dejun usor (sandwich-uri, fructe, lactate) si minim 500 ml lichide.
Persoanele care efectueaza o donare completa (450 ml sange) beneficiaza la cerere de:
-7 tichete de masa pentru produse alimentare;
-o zi libera, in ziua donarii, in cazul donatorilor salariati, elevi, studenti si militari.
-decontarea cheltuielilor de transport in comun in ziua donarii intre localitatea de domiciliu/ resedinta inscrisa in actul de identitate si localitatea unde se efectueaza donarea de sange.