Trei creșe din CONSTANȚA urmează să fie modernizate
Publicat de Arantxa Catană, 27 noiembrie 2017, 20:27 / actualizat: 28 noiembrie 2017, 5:46
Deși sunt în stare bună, Primăria Constanța a reușit să introducă în Programul Național de Dezvoltare Locală modernizarea și mansardarea a trei creșe din oraș (este vorba despre creșele , 2 și 5).
În funcție de sumele primite prin program, consiliul local va completa sumele dacă este cazul, a precizat primarul Decebal Făgădău.
Dupa modernizarea acestora, dar și în funcție de necesități este posibilă construirea unei creșe noi.
„Ne dorim pe de o parte să creștem capacitatea și pe de altă parte să creștem calitatea locului în care ne lăsăm copilul. În funcție de cum se vor finalize licitațiile, municipalitatea își va mări sau își va micșora contribuția – pentru că odată semnat contractual de alocare cu Munisterul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, suma pe care o vom primi de la Guvern nu poate fi majorată. De aceea, nu știu să vă răspund în momentul de față câți bani va investi comunitatea, că vom finanța atât cât este nevoie, nu doar creșele, ci și școlile și grădinițele – pentru creșterea calității actului educațional pe raza municipiului Constanța”, a declarat primarul Decebal Făgădău.