TULCEA: Protest spontan al angajaților de la APIA. Personalul din Constanța este solidar
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 noiembrie 2017, 10:21 / actualizat: 16 noiembrie 2017, 12:12
Câteva zeci de angajaţi de la APIA Tulcea, au declanşat joi dimineaţă un protest spontan în faţa sediului instituţiei.
Conform obiectivtulcea.ro, salariaţii au precizat că nu este vorba de o acţiune sindicală, ci despre o nemulţumire cu privire la noua grilă de salariazare ce va intra în vigoare de anul viitor.
Potrivit acestora, din simulările făcute rezultă că vor fi scăderi de salarii începând de la 840 de lei şi până la 1800 de lei.
Angajații APIA Constanța au fost solidari cu toate centrele locale și județene din țară, dar cu toate acestea nu au oprit activitatea și au fost la dispoziția fermierilor.
Liderul de sindicat de la APIA Constanța, Ștefu Sterian, a declarat pentru Radio Constanța că nemulțumirile pornesc de la diferențele de salarizare dintre APIA București și celor de la centrele județene, de la Legea Salarizării 153, care de la 01 ianuarie va aduce o scădere înte 700 și 2 100 de lei a salariilor consilierilor principali și nu în ultimul rând și trecerea contribuțiilor de la angator la angajat, care, de asemenea, după calcule făcute de specialiști, vor diminua veniturile.
Procentul de diminuare este de 35- 40% din salariul actual.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, le-a transmis angajaţilor APIA din teritoriu, „să fie liniştiţi şi să muncească”.
Proteste ale angajaților APIA au avut loc joi în mai multe județe ale țării – Ialomița, Mureș, Prahova și Hunedoara, iar angajații opresc lucrul între orele 9 și 12.