Expoziţie inedită în clădirea-simbol a oraşului Constanţa
Publicat de Arantxa Catană, 15 noiembrie 2017, 15:10
Clădirea-simbol a oraşului Constanţa a fost redeschisă pentru o expoziţie inedită. Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Dobrogea, a deschis ieri, la Cazino, expoziţia “Arhitectura interbelică pe litoralul românesc”.
Timp de o săptămână, vizitatorii pot vedea fotografii ale clădirilor construite la malul mării între cele două Războaie, de la locuinţe, până la hotelurile Rex din Mamaia şi Belona din Eforie, ori Sanatoriul din Eforie Norr şi Cazinoul din Mamaia.
Doritorii pot vizita şi o parte a Cazinoului, restul fiind închis, din cauza stării avansate de degradare.
Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, prezent la eveniment, a declarat că îşi doreşte modificarea legislaţiei, astfel încât licitaţia şi reabilitarea clădirii să se finalizeze cât mai repede.
Reamintim, şi cea de-a treia licitaţie pentru reabilitarea Cazinoului a fost contestată, iar lucrările, pentru care s-au alocat 37 de milioane de lei, trenează de ani buni.
Foto: Facebook