Judeţele Constanţa şi Tulcea vor avea puncte gastronomice locale

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 14 noiembrie 2017, 10:57
Judeţele Constanţa şi Tulcea vor avea puncte gastronomice locale – unităţi autorizate în care pot fi comercializate, la domiciliul producătorilor, alimente preparate local, conform specificului zonei.
DSV Tulcea a lansat o campanie pentru informare a cetăţenilor privind normele şi condiţiile de igienă care trebuie respectate, dar şi a procedurii de urmat pentru înfiinţarea punctelor gastronomice locale.
Cei interesaţi se pot prezenta la sediul instituţiei săptămânal, luni, de la ora 10.00.
Punctele Gastronomice Locale vor funcţiona, de anul viitor şi în judeţul Constanţa, o campanie de informare derulându-se, până la sfârşitul lunii noiembrie.
Purtătorul de cuvânt al DSVSA Constanţa, Cristina Linte:
Concret, este vorba de unităţi de alimentaţie publică de tip familial, care vor oferi un meniu restrâns, cu preparate specifice zonei, pregătite de către proprietari şi membrii familiei acestuia.
Oricine se poate înscrie în program, singura condiţie fiind starea de sănătate, certificată prin analize medicale periodice.
Punctele gastronomice vor fi monitorizate periodic de către inspectorii sanitar-veterinari.