CONSTANȚA: Mai multe opțiuni de plată a parcării cu cardul
Publicat de Arantxa Catană, 3 noiembrie 2017, 15:59
Constănțenii au la dispoziție, începând cu luna noiembrie, mai multe opțiuni de plată a parcării cu cardul. Astfel, pe lângă opțiunile deja existente de plată pentru 7 zile și 30 zile, șoferii pot plăti parcarea cu cardul pentru 1h, 3h și 8h.
Cum se plătește parcarea cu cardul?
Plata parcării se realizează direct din aplicația TPARK sau accesând portalul TPARK, folosind orice card bancar. Cele 5 opțiuni de plată disponibile pentru Constanța sunt:
- 1h: 2,44 lei;
- 3h: 7,04 lei;
- 8h: 16,24 lei;
- 7 zile: 90 lei;
- 30 zile: 225 lei.
Valorile exprimate conțin TVA. Acestor sume li se aplică comisionul operatorului.
Plata cu cardul este rapidă și presupune parcurgerea a 3 pași simpli:
- Introducerea numărului de înmatriculare, selectarea orașului și a duratei parcării;
- Completarea datelor de facturare;
- Introducerea datelor cardului.
După realizarea tranzacției, șoferii primesc pe e-mail confirmarea plății și factura aferentă acesteia.
Orarul parcărilor publice cu plată din municipiul Constanța este de luni până duminică, în intervalul orar 00:00 – 24:00.
Aplicația TPARK pentru Android și iOS este deja folosită de șoferi pentru plata parcării în peste 30 de orașe din România. Mai mult decât atât, prin intermediul acesteia, șoferii pot beneficia și de alte servicii: plata vignetei și a parcării în Ungaria, plata taxei de pod Fetești-Cernavodă, a rovignetei și a amenzilor de parcare.