Un fost lider mondial a câștigat Turneul Campioanelor
Publicat de Catalin Donose, 29 octombrie 2017, 15:05
Daneza Caroline Wozniacki a câștigat Turneul Campioanelor de la Singapore, duminică, după ce a învins-o în finală pe americanca Venus Williams, cu 6-4, 6-4.
Wozniacki (27 ani, 6 WTA), fost lider WTA, a câștigat primul său titlu major din carieră, după o finală pe care a dominat-o și a încheiat-o victorioasă după o oră și 29 de minute.
Daneza mai jucase finala Turneului Campioanelor, în 2010.
Venus Williams (37 ani, 5 WTA), care a făcut un turneu foarte bun, era singura dintre cele opt participante de anul acesta care a mai reușit să câștige WTA Finals, în 2008, un an mai târziu jucând finala.
De remarcat, că Wozniacki pierduse toate cele șapte partide jucate până acum cu Venus, ultima datând însă din 2015.
Succesul de la Singapore o va aduce pe Wozniacki pe locul al treilea în clasamentul WTA.