GERMANIA: Persoană rănită grav în urma unei furtuni
Publicat de Arantxa Catană, 29 octombrie 2017, 10:57 / actualizat: 29 octombrie 2017, 13:39
Departamentul de pompieri din Berlin a declarat stare de urgență, duminică dimineață, din cauza unei furtuni numite „Herwart”, care a produs haos pe străzile din capitala Germaniei, informează DPA.
Un bărbat a fost grav rănit după ce o schelă aflată pe un șantier s-a prăbușit peste el, a anunțat un purtător de cuvânt.
Acoperișul unei clădiri rezidențiale a fost desprins, iar mai mulți copaci au fost scoși din rădăcini de rafalele puternice de vânt, a adăugat responsabilul.
Departamentul a precizat că duminică dimineața au fost primite o sută de apeluri de urgență, între orele 4.00 și 7.00, iar toți pompierii voluntari au fost mobilizați.
La începutul acestei luni, o furtună numită „Xavier” a măturat nordul Germaniei producând moartea a șapte persoane, precizează DPA.
Sursă: Agerpres