Senatorul Tit-Liviu Brăiloiu va face parte din Secretariatul Grupului mixt de control parlamentar asupra Europol
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 14 octombrie 2017, 12:25
Senatorul Tit-Liviu Brăiloiu va asigura, din partea României, o poziție în secretariatul Grupului mixt de control parlamentar asupra Europol – JPSG (Joint Parliamentary Scrutiny Group).
Desemnat de Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat să facă parte din delegația României la structura ce va controla Europol, senatorul PSD a participat pe 9 și 10 octombrie, la Bruxelles, la reuniunea constitutivă a JPSG, care a avut ca principal obiectiv adoptarea unui Regulament de procedură pentru a permite lucrărilor să înceapă pe deplin în al doilea semestru al anului 2017.
Potrivit unui comunicat transmis astăzi, discuțiile Grupului mixt au vizat: conducerea JPSG, organizarea secretariatului, procesul decizional, dreptul de a pune întrebări, regimul lingvistic și constituirea de subgrupuri.
„În privința conducerii, parlamentarii români au susținut conceptul de ‘Troica’ — câte un președinte din partea țării aflate la conducerea UE, al celei dinainte și al celei ce urmează — ceea ce face ca, în contextul preluării președinției în 2019, România să ajungă în curând la conducerea acestui Grup, pentru un an și jumătate. Secretariatul Grupului ar urma să fie asigurat de parlamentele statelor membre în Troica, prin rotație. În întâlnirile bilaterale avute în marja reuniunii cu omologii săi europeni, Tit-Liviu Brăiloiu a susținut nevoia de intensificare a controlului parlamentar prin dreptul de a pune întrebări și chiar un calendar de audieri ale directorului Europol, dublate de un schimb eficient de informații care să asigure o comunicare reală”, se arată în comunicatul Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.
Grupul mixt de control parlamentar va juca un rol esențial în monitorizarea din punct de vedere politic a activităților Europol în îndeplinirea misiunii sale, inclusiv în ceea ce privește impactul respectivelor activități asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice.
JPSG se va reuni de două ori pe an. În prima jumătate a anului, JPSG se reunește în parlamentul țării care deține președinția prin rotație a Consiliului Uniunii Europene, în timp ce, în a doua jumătate a anului, JPSG va organiza o reuniune la Parlamentul European.