Ministerul Educaţiei tras la răspundere de STUDENȚI
Publicat de Arantxa Catană, 11 octombrie 2017, 14:53
Studenţii cer explicaţii Ministerului Educaţiei, după ce o parte dintre ei au rămas fără gratuitatea la transportul cu trenul.
Mai exact, de anul acesta, studenţii de peste 26 de ani, nu mai pot circula gratuit cu trenul, ca până acum.
Uniunea Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti a trimis o scrisoare deschisă premierului, în care îi prezintă situaţia şi cere o explicaţie dar şi un raport al impactului bugetar.
Potrivit datelor de pe site-ul ministerului Educaţiei, aproximativ 5% dintre studenţi au vârste cuprinse între 25 şi 29 de ani.