50 de persoane, aflate în pericol de înec pe Marea Egee, salvate de poliţiştii de frontieră români
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 7 octombrie 2017, 09:45
La sfârşitul acestei săptămâni, polițiștii de frontieră de pe nava maritimă de patrulare MAI 1104 a Gărzii de Coastă, aflați în misiune FRONTEX în cadrul Operaţiunii Maritime Comune „POSEIDON 2017”, au salvat 50 de persoane, dintre care 19 copii și 10 femei, care se aflau pe o ambarcațiune care risca să se scufunde în Marea Egee. De la începutul anului, poliţiştii de frontieră români au salvat peste 1.200 de persoane care se aflau în pericol, la bordul unor ambarcațiuni de mici dimensiuni, în apele teritoriale elene.
În data de 05.10.2017, ora 21.40, echipajul navei MAI 1104, aflat în misiune de supraveghere a frontierelor maritime externe ale Uniunii Europene, în cadrul Operațiunii Comune „POSEIDON 2017”, coordonată de Agenția FRONTEX, a identificat, pe timpul unei misiuni specifice de patrulare desfășurate în Marea Egee, o ambarcațiune gonflabilă cu motor, supraîncărcată cu persoane.
După evaluarea situației și având în vedere supraaglomerarea ambarcațiunii și riscul de a se scufunda, polițiștii de frontieră români au demarat acțiunea de salvare.
La bordul navei Gărzii de Coastă au fost transbordate 50 de persoane, 19 copii, 10 femei și 21 bărbați.
Polițiștii de frontieră le-au oferit persoanelor salvate asistență, hrană și apă, iar câteva ore mai târziu, acestea au fost debarcate în siguranță în Portul Chios și predate autorităților elene, pentru efectuarea procedurilor specifice (asistență medicală, identificare, înregistrare, amprentare etc.).
De la începutul anului, polițiștii de frontieră români de pe navele Gărzii de Coastă au salvat, individual și în cooperare cu echipajele celorlalte nave detașate de către statele membre în Grecia, în cadrul Operațiunii Comune „POSEIDON 2017”, peste 1.200 persoane care se aflau în pericol, la bordul unor ambarcațiuni de mici dimensiuni, în apele teritoriale elene.
Menționăm faptul că Operațiunea ”Poseidon 2017”, la care iau parte polițiștii de frontieră români, este finanțată de Uniunea Europeană și coordonată de Agenția Frontex, iar responsabilitatea informațiilor din materialul de presă aparține Poliției de Frontieră Române.