Sorana Cîrstea este în turul secund la Beijing
Publicat de Catalin Donose, 30 septembrie 2017, 12:36
Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a doua a turneului WTA Premier Mandatory de la Beijing, dotat cu premii totale de 6.381.679 dolari, sâmbătă, după ce a învins-o pe germanca Mona Barthel cu 7-6 (4), 6-1.
Cîrstea (27 ani, 46 WTA) s-a impus după o oră și 23 de minute în fața germancei (27 ani, 49 WTA).
Primul set a fost echilibrat, niciuna dintre jucătoare nereușind să se desprindă, astfel că s-a ajuns în tiebreak, unde Sorana a fost mai bună și a înclinat balanța (7-4).
Românca a dominat manșa secundă cu un categoric 6-1 și și-a luat astfel revanșa după ce a pierdut primul meci direct cu Barthel, în 2010, la Luxemburg, unde a abandonat la 6-0, 3-1 pentru Barthel.
Cîrstea și-a asigurat un cec de 34.744 dolari și 65 de puncte WTA, urmând să joace în turul al doilea cu învingătoarea dintre americanca Sloane Stephens, cap de serie numărul 15 și o adversară venită din calificări.