Ascultă Radio România Constanța Live

Peste 1.300.000 de km parcurși, vara aceasta, de ambulanțele foarte UZATE ale SAJ Constanța

Peste 1.300.000 de km parcurși, vara aceasta, de ambulanțele foarte UZATE ale SAJ Constanța

Publicat de Arantxa Catană, 27 septembrie 2017, 17:20

În acesta vară, angajaţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanța au intervenit în aproape 45.000 de cazuri, cu cele 55 de ambulanţe operative.

Maşinile, multe aproape de casare, au parcurs peste 1.300.000 de kilometri, iar costurile cu reparaţiile suplimentare au crescut cu 34% faţă de suma planificată.

Directorul SAJ Constanţa, dr. Laurenţiu Bădescu, spune că după o vară în care a funcţionat la limită, serviciul întâmpină iarna cu autospeciale uzate, care pot ceda oricând.

Ministerul Sănătaţii promite achiziţionarea a 3.000 de ambulante, însă nu se ştie când, întrucât licitaţiile nu au început.

La finalul sedinţei Colegiului Prefectural, de astăzi, şeful SAJ a făcut apel către autorităţi să sprijine serviciul, întrucât urmează o iarnă grea.

Reamintim, mâine ambulanţierii din toată ţara organizează un MITING de SENSIBILIZARE a Guvernului, nemulţumiţi de scăderea veniturilor, maşinile vechi şi deficitul de personal.

Activitatea Serviciului constănţean de Ambulanţă nu va fi afectată de protest – a precizat directorul SAJ.

medic spital pixa
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 15:02

Județul CONSTANȚA: Programul unităților sanitare, în perioada 18 – 21 aprilie

Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța face cunoscut programul unităților sanitare publice din județul Constanța care vor...

Județul CONSTANȚA: Programul unităților sanitare, în perioada 18 – 21 aprilie
apa, robinet, avarie RAJA - foto - pexels
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 14:55

Locuitorii din Hârșova și Ciobanu rămân fără apă

În vederea executării lucrărilor de înlocuire a unui tronson pe conducta de aducțiune care asigură alimentarea cu apă a localităților...

Locuitorii din Hârșova și Ciobanu rămân fără apă
delta dunarii 2 foto ovidiu oprea
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 14:52

AUDIO | În Delta Dunării, cu ocazia sărbătorilor pascale, gradul de cazare este de 75 la sută

Cei care aleg să petreacă sărbătorile pascale în Delta Dunării se pot bucura de vremea frumoasă, dar și de surprizele naturii. Unitățile de...

AUDIO | În Delta Dunării, cu ocazia sărbătorilor pascale, gradul de cazare este de 75 la sută
panettone, cozonac unsplash
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 14:17

ANPC: Cozonaci cu până la 21 de E-uri în marile lanțuri de magazine, compoziție înșelătoare și probleme la declarația nutrițională

Inspectorii pentru protecția consumatorilor au analizat cozonacii puși în vânzare în marile lanțuri de retail din România și atrag atenția...

ANPC: Cozonaci cu până la 21 de E-uri în marile lanțuri de magazine, compoziție înșelătoare și probleme la declarația nutrițională
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 14:13

AUDIO | Ce vinuri sunt recomandate pentru masa de Paște

Vinul are o importanță deosebită de Paște, atât prin semnificația sa religioasă, cât și prin faptul că se asortează foarte bine cu...

AUDIO | Ce vinuri sunt recomandate pentru masa de Paște
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 14:09

Acțiune de prevenire în zona frontierei cu Bulgaria

Astazi, 17 aprilie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de...

Acțiune de prevenire în zona frontierei cu Bulgaria
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 14:04

AUDIO | Preotul Marius Moșteanu vorbește despre Răstignire și Înviere

Jertfa prin Răstâgnire pe Cruce și Învierea sunt cele mai puternice emoții pe care creștinii le trăiesc an de an în Săptămâna Patimilor....

AUDIO | Preotul Marius Moșteanu vorbește despre Răstignire și Înviere
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 14:00

Un șofer băut și cu permisul expirat, oprit de polițiștii din Mangalia. Avea o alcoolemie de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat

La data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 08.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au...

Un șofer băut și cu permisul expirat, oprit de polițiștii din Mangalia. Avea o alcoolemie de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat