Ascultă Radio România Constanța Live

Angajații Serviciilor județene de Ambulanță organizează joi un miting de sensibilizare

Angajații Serviciilor județene de Ambulanță organizează joi un miting de sensibilizare

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 26 septembrie 2017, 17:34 / actualizat: 27 septembrie 2017, 11:04

Angajații Serviciilor județene de Ambulanță, membri de sindicat, organizează joi, 28 septembrie, un miting de sensibilizare, ca urmare a refuzului reprezentanților din Guvern de a purta cu ei o discuție privind salariile acordate începând cu data de 1 ianuarie 2018, în baza Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Conducerea Federației Naționale Sindicale Ambulanța din România (FNSAR) anunţă că „până în prezent Guvernul României şi ministerele sesizate prin adresele înaintate nu au anunţat nicio intenţie de a avea o discuţie cu conducerea FNSAR pe subiectul important al salariilor care vor fi acordate începând cu 01 ianuarie 2018 în baza Legii 153/2017“, după cum se precizează într-un comunicat oficial al organizației sindicale.

În acest context sindicaliștii au decis ca, până pe data de 4 octombrie 2017, „când expiră cele 30 de zile în care se aşteaptă un răspuns favorabil sau o invitaţie la discuţii în termenul maxim dat conform legii de 30 de zile, să se organizeze la nivel naţional un MITING de SENSIBILIZARE a Guvernului în data de 28 septembrie 2017, ora 11.00 în toate Serviciile Publice de Ambulanţă din România, fără a afecta capacitatea normală de intervenţie de urgenţă, urmând ca după data de 04 octombrie a.c., în funcţie de reacţia Guvernului la sensibilizarea noastră, să stabilim calendarul acţiunilor sindicale la nivel naţional până la obţinerea revendicărilor FNSAR“, se mai arată în comunicatul dat publicității astăzi.

„În data de 28 septembrie 2017, de la ora 11.00 la ora 12.00 în toate sediile centrale ale Serviciilor Publice de Ambulanţă din România se va desfăşură MITINGUL de SENSIBILIZARE a Guvernului prin care vom solicita paşnic Guvernului soluţionarea favorabilă a revendicărilor FNSAR.
Sunt rugaţi să participe toţi membrii de sindicat reprezentaţi de FNSAR care sunt în timpul liber, cât şi angajaţii care nu sunt membri de sindicat. Ţinuta personalului operativ de intervenţie va fi echipamentul de lucru obligatoriu.
“, solicită liderii de sindicat

La Constanța, mitingul va avea loc în fața sediului Serviciului Județean de Ambulanță situat pe bulevardul I.C. Brătianu.

Revendicările FNSAR:
1. Stoparea diminuării veniturilor lunare a personalului din sistemul sanitar, respectiv din serviciile de ambulanţă, începând cu 01 ianuarie 2018 în urma aplicării Regulamentului de sporuri conform proiectului elaborat de Ministerul Sănătăţii în baza prevederilor Legii 153/2017.
Situaţii care duc la scăderea veniturilor lunare începând cu 01 ianuarie 2018:
– pierderea tichetelor de masă începând cu 01 ianuarie 2018 până la 01 decembrie 2018 (11 luni), pierdere care reiese din art. 18 alin. (1) coroborat cu art. 38 alin. (2) litera d) din Legea nr. 153/2017;
– pierderea totală, sau reducerea considerabilă a procentelor de sporuri pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase prin faptul că, în art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 în suma sporurilor se introduce sporul de gardă, sporul de sâmbăta-duminica şi sărbători legale, alte sporuri şi indemnizaţii, prime, etc., conform proiectului Regulamentului de sporuri, fapt care duce la scăderea salariilor lunare, deşi salariile de bază cresc conform grilelor din lege.
– scăderea salariului de bază a managerului general începând cu 01 ianuarie 2018, comparativ cu salariul de bază al unui medic primar din subordine.
– discriminarea personalului sanitar auxiliar şi alt personal angajat în unităţile sanitare faţă de personalul medico-sanitar (medici şi asistenţi medicali) în baza prevederilor din Legea 153/2017 art. 38, alin. (3), litera b, care prevede majorarea salariului de bază începând cu 01 martie 2018 la nivelul grilei pentru anul 2022.
– eliminarea personalului care ocupă funcţii în Comitetul Director, TESA şi muncitori din serviciile de ambulanţă/unităţi sanitare din proiectul elaborat de Ministerul Sănătăţii a Hotărârii de Guvern pentru Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în Anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 precum şi condiţiile de acordare a acestuia, personal care este cuprins în proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „ADMINISTRAŢIE” din administraţia publică locală, elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, deşi personalul din funcţiile de conducere, TESA şi muncitori din serviciile de ambulanţă nu face parte din administraţia publică locală, şi nu sunt funcţionari publici, sau personal contractual.
– pierderea sporului de 50% pentru condiţii deosebite a personalului TESA şi muncitori din serviciile de ambulanţă, spor care a fost acordat din 2007 şi până în prezent având în vedere specificul deosebit al serviciilor de ambulanţă şi condiţiile de muncă.

Măsuri:
Solicităm în regim de urgenţă modificarea şi completarea Legii 153/2017, cât şi a Regulamentului de sporuri conform propunerilor FNSAR, propuneri care au fost înaintate ministerelor responsabile şi premierului României.
2. Situaţia şi starea parcului de ambulanţe din Serviciile Publice de Ambulanţă.
Situaţiile care au dus la starea actuală a parcului de ambulanţe:
– lipsa de continuitate în achiziţia anuală de suplimentare şi înlocuire a ambulanţelor, program demarat în 2007;
– întreruperea achiziţiilor de ambulanţe în semestrul I/2015 privind achiziţia a ultimului lot de 300 de ambulanţe din contractul cadru multi-anual care a expirat în 30 iunie 2015.
– bâlbâiala şi incapacitatea ministerelor responsabile (Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne/IGSU) de a încheia un nou Contract – Cadru pe 4 ani în achiziţionarea a unui număr de 4.000 ambulanţe pentru Serviciile Publice de Ambulanţă şi SMURD, proiect – cadru demarat în luna august 2015, şi până în prezent nu a fost posibilă încheierea procedurilor de achiziţie.
Măsuri: se solicită urgentarea incheierii Contractului – cadru multi-anual de către ministerele responsabile, şi alocarea de buget pentru anul 2018 în vederea urgentării achiziţiei de ambulanţe anual conform necesarului stabilit.
3. Deficitul de personal în Serviciile Publice de Ambulanţă.
Situaţiile care au dus la creşterea deficitului de personal:
– imposibilitatea de a atinge necesarul de personal conform prevederilor normativului de personal în vigoare O.M.S. 1778/2007 din motivul subfinanţări serviciilor de ambulanţă;
– măsurile bugetar-fiscale impuse de guvernele anilor 2009-2012 de blocare de posturi, perioadă în care s-au tăiat de la Serviciile Publice de Ambulanţă aproximativ 3.000 de posturi;
– refuzul guvernelor din perioada 2013-2017 de a suplimenta cu posturi suplimentare a ştatelor de funcţii din serviciile de ambulanţă, în ciuda promisiunilor şi a proiectelor înaintate;
Măsuri: se solicită suplimentarea de posturi la nivelul normativului de personal în vigoare şi asigurarea bugetului necesar.

În zona campusului universității Ovidius din Constanța va fi amenajat un parc nou
Ştiri sâmbătă, 12 aprilie 2025, 15:13

În zona campusului universității Ovidius din Constanța va fi amenajat un parc nou

În zona campusului universității Ovidius din Constanța va fi amenajat un parc nou. Proiectul este inițiat de asociația Constanța Restart, al...

În zona campusului universității Ovidius din Constanța va fi amenajat un parc nou
TULCEA: Braconieri surprinși cu sturioni în portbagaj
Ştiri sâmbătă, 12 aprilie 2025, 15:12

TULCEA: Braconieri surprinși cu sturioni în portbagaj

La data de 12 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Direcției de Ordine Publică – Serviciul de Poliție „Delta Dunării” împreună cu...

TULCEA: Braconieri surprinși cu sturioni în portbagaj
Piesa de Patrimoniu: Primul submarin militar al României, Delfinul I
Ştiri sâmbătă, 12 aprilie 2025, 13:32

Piesa de Patrimoniu: Primul submarin militar al României, Delfinul I

Despre primul submarin militar al României, Delfinul I, cum mai este cunoscut, vorbim astăzi la Piesa de Patrimoniu. Silvia Pascale a mers la...

Piesa de Patrimoniu: Primul submarin militar al României, Delfinul I
CONSTANȚA: Peste 140 de arbori au fost plantați astăzi în incinta Palatului Copiilor
Ştiri sâmbătă, 12 aprilie 2025, 12:41

CONSTANȚA: Peste 140 de arbori au fost plantați astăzi în incinta Palatului Copiilor

Peste 140 de arbori au fost plantați astăzi în incinta Palatului Copiilor, în cadrul unei acțiuni organizate de asociațiile Constanța Restart...

CONSTANȚA: Peste 140 de arbori au fost plantați astăzi în incinta Palatului Copiilor
Ştiri sâmbătă, 12 aprilie 2025, 11:59

CONSTANȚA: Intervenție mai puțin obișnuită a pompierilor

Salvatorii constănțeni au avut parte de o intervenție mai puțin obișnuită, dar plină de emoție, în acest weekend. De data aceasta, nu...

CONSTANȚA: Intervenție mai puțin obișnuită a pompierilor
Ştiri sâmbătă, 12 aprilie 2025, 11:48

David Popovici, cel mai RAPID om din istorie la 50, 100 și 200 m liber

Înotătorul român David Popovici, campionul olimpic en titre la 200 m liber, a anunțat, vineri, că a devenit primul om din istorie sub 22 de...

David Popovici, cel mai RAPID om din istorie la 50, 100 și 200 m liber
Ştiri sâmbătă, 12 aprilie 2025, 11:35

Două nave fluviale de pasageri acostează în portul Constanța

În acest weekend, la terminalul de pasageri al portului Constanța fac escală două nave fluviale de pasageri. Astăzi, 12 aprilie, ajunge în...

Două nave fluviale de pasageri acostează în portul Constanța
Ştiri sâmbătă, 12 aprilie 2025, 11:23

CONSTANȚA: Reabilitare termică pentru mai multe blocuri. Care sunt acestea?

Contractele de execuţie au fost semnate de primarul municipiului Constanţa, marcând un pas important în direcţia modernizării fondului locativ...

CONSTANȚA: Reabilitare termică pentru mai multe blocuri. Care sunt acestea?