Ascultă Radio România Constanța Live

Pe litoral: bilanț de sezon sub așteptări

Pe litoral: bilanț de sezon sub așteptări

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 26 septembrie 2017, 18:43 / actualizat: 27 septembrie 2017, 7:05

Bilanț de sezon dezamăgitor pentru litoral, mai ales comparativ cu anul trecut care a reprezentat un record. Turismul balnear a fost pe primul loc în top, cu o creștere de 20% în acest an, urmat de stațiunile montane și Delta Dunării.

Distanța mai mică față de un Aqua Park care poate să fie un bun substitut al plajei a făcut ca sectorul balnear să aibă, anul acesta, o creștere mai mare decât litoralul, este de părere Dragoș Răducanu, secretar general al Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

„Litoralul anul aceasta a avut o creștere – zicem noi – normală. Noi am calculat-o undeva la 10-12% în acest moment. Balneo a avut undeva spre 18-20%. Creșterea a fost foarte mare procentual în domeniul balneo pentru că s-au făcut și acolo investiții foarte multe. Pentru mulți români aflați la o distanță mai mare 500-600 de km este mai ușor, mai rentabil, să meargă într-un Aqua Park sau într-o stațiune balneară care dispune de o piscină și au apărut foarte multe parcuri acvatice, în special în vestul țării care atrag mai mult, în special din punct de vedere financiar pentru că – să nu uităm – că în continuare turistul român nu este un turist bogat și distanța de la – dau un exemplu – Oradea până la litoral este prea mare din punctul de vedere al timpului, al infrastructurii de transport și dacă ne gândim cât costă o zi de intrare într-un Aqua Park e uneori chiar mai ieftin decât un șezlong în plin sezon pe litoral.“

S-a simțit impactul voucherelor de vacanță?

„Au fost mai multe vouchere de vacanță decât anul trecut. În primul rând sunt necesare pentru cei care le primesc. Litoralul este suficient de mic din acest punct de vedere, este foarte plin în vârful de sezon ca să mai permită și apariția unor turiști care să vină cu vouchere de vacanță. Noi ne-am dori ca cei care vin cu vouchere de vacanță să vină în perioada de sezon intermediar, cel puțin.“

Deși au fost mai multe evenimente care au atras vizitatori, sezonul estival 2017 a fost „ciudat“, a spus secretar general al FPTR Dragoș Răducanu.

„A început foarte bine, prin vânzări mari pentru că a prins gust turistul român să cumpere vacanțe cu prețuri mai mici prin sistemul Early Booking. După care, în clipa în care au intervenit creșterile normale de preț datorită intrării în sezon, s-a constatat o scădere care s-a suprapus peste vremea nefavorabilă, ceea ce a dus la o scădere cu 20% față de anul trecut a numărului de turiști. Ulterior, activitatea și-a revenit în partea a doua a lunii august când, datorită tarifelor practicate și a modificării vârfului de sezon din punct de vedere climatologic, s-au recuperat pierderile din sfârșitul lunii iulie.“

Pentru anul viitor prețurile vor crește doar în vârful de sezon, unde mai permite piața, cu maximum 5% cât să țină pasul cu inflația, a mai precizat reprezentantul FPTR.

Pescuit in Delta Dunarii cu hotelul plutitor

Potrivit unui comunicat al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) cauzele pentru care litoralul nu s-a ridicat la așteptări au fost: vremea capricioasă, ofertele pentru destinații externe, vânzarea directă realizată de unii hotelieri de pe litoral, tarifele mai mari în medie cu 10% față de anul trecut au dus la scăderea numărului de turiști în stațiunile de pe litoral în sezonul 2017, vânzările înregistrate prin agențiile de turism fiind, în general, la nivelul de anul trecut.

Mamaia a fost, în continuare, în topul preferințelor românilor, urmată de Eforie, Venus, Jupiter și Neptun, alese în special de familiile cu copii. Sejurul mediu pe litoral a fost de 5,5 zile.

„Pe litoral a fost un sezon cu multe provocări, care a început fulminant, cu vânzări foarte mari pe pachetele de Înscrieri Timpurii, vânzări care s-au mai atenuat spre mijlocul verii, și din cauza vremii, care a fost capricioasă, și din cauza faptului că destinații externe precum Antalya au atras mai mulți români anul acesta”, a declarat Adrian Voican, prim-vicepreședinte Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.

Și valoarea sejururilor vândute pe vouchere de vacanță este sub așteptări, până la finalul lunii iulie fiind de numai 10,3 milioane de euro.

„Ne-am așteptat ca și angajații din sistemul public, 1,2 milioane de persoane, să primească vouchere de vacanță în acest an și piața să crească de la 10 milioane de euro, în 2016, la 380 de milioane de euro, după calculele noastre. Între timp, în cazul bugetarilor valoarea lor a fost stabilită la numai 1.450 de lei/persoană, iar rectificarea bugetară, în urma căreia și instituțiile publice să poată acorda vouchere de vacanță, s-a făcut la finalul verii“, a precizat Adrian Voican, prim-vicepreședinte ANAT.

Un material realizat de Monica CRUCEANU – COMȘA

Mediul de afaceri românesc poate pierde peste zece milioane de lei prin programul „Start-Up Nation”
Economie marți, 18 februarie 2025, 14:44

Mediul de afaceri românesc poate pierde peste zece milioane de lei prin programul „Start-Up Nation”

Peste zece milioane de lei din fondurile destinate programului „Start-Up Nation”, ediția 2024, sunt în pericol să fie pierdute, situația...

Mediul de afaceri românesc poate pierde peste zece milioane de lei prin programul „Start-Up Nation”
Sorin Grindeanu: „Undă verde” pentru extinderea regimului de zonă liberă în Portul Constanța-zona Midia
Economie joi, 13 februarie 2025, 12:37

Sorin Grindeanu: „Undă verde” pentru extinderea regimului de zonă liberă în Portul Constanța-zona Midia

La propunerea Ministerului Transporturilor, Guvernul a aprobat astăzi o decizie prin care se dorește stimularea investițiilor, impulsionarea...

Sorin Grindeanu: „Undă verde” pentru extinderea regimului de zonă liberă în Portul Constanța-zona Midia
AUDIO | CONSTANȚA: Mutăm gara CFR pentru un mall? Ce poate câstiga orașul și ce poate pierde
Economie miercuri, 12 februarie 2025, 09:05

AUDIO | CONSTANȚA: Mutăm gara CFR pentru un mall? Ce poate câstiga orașul și ce poate pierde

Constanța este un oraș sluțit, în bună măsură, de perioada în care s-a construit sălbatic – mai ales când a fost condus de Radu...

AUDIO | CONSTANȚA: Mutăm gara CFR pentru un mall? Ce poate câstiga orașul și ce poate pierde
bloc, apartamente unsplash
Economie vineri, 31 ianuarie 2025, 13:37

AUDIO | Prețurile din piața imobiliară au crescut în mod semnificativ

În ultimii ani, prețurile din piața imobiliară au crescut în mod semnificativ. Chiar și în aceste condiții, achizițiile de imobile se...

AUDIO | Prețurile din piața imobiliară au crescut în mod semnificativ
Economie miercuri, 29 ianuarie 2025, 19:49

Proiectul de buget pentru 2025, finalizat joi

Proiectul de buget pentru 2025 va fi finalizat joi, iar sâmbătă va fi aprobat în Guvern și săptămâna viitoare în Parlament, a anunțat,...

Proiectul de buget pentru 2025, finalizat joi
Economie marți, 21 ianuarie 2025, 12:17

AUDIO | România este pasibilă de deschiderea altor proceduri de infringement, care ar putea afecta plățile prin PNRR

De la aderarea în Uniunea Europeană, România a fost sancționată de mai multe ori pentru neîndeplinirea obligațiilor de transpunere și...

AUDIO | România este pasibilă de deschiderea altor proceduri de infringement, care ar putea afecta plățile prin PNRR
Economie miercuri, 15 ianuarie 2025, 14:41

Marcel Ciolacu: Bugetul de stat va fi aprobat de Guvern până la sfârșitul lunii

Proiectul bugetului de stat va fi aprobat de Guvern până la sfârșitul acestei luni, a reafirmat premierul Marcel Ciolacu, după ce a discutat în...

Marcel Ciolacu: Bugetul de stat va fi aprobat de Guvern până la sfârșitul lunii
Economie marți, 14 ianuarie 2025, 10:06

Rata anuală a inflației a urcat la 5,14%, în decembrie 2024

Rata anuală a inflației a urcat, în luna decembrie 2024, la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, în condițiile în care mărfurile alimentare s-au...

Rata anuală a inflației a urcat la 5,14%, în decembrie 2024