Informare meteorologică de vreme rece și precipitații
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 septembrie 2017, 07:02
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de vreme rece pentru toate regiunile țării, valabilă până vineri seara.
Potrivit meteorologilor, vremea se va răci în toată țara, devenind rece pentru această perioadă cu precădere în regiunile intracarpatice, unde valorile maxime ale temperaturii aerului se vor situa, în general, între 14 și 18 grade Celsius. În zona montană înaltă, trecător, precipitațiile vor fi mixte.
Temporar vor fi intensificări ale vântului, în special în sudul teritoriului și în zona de munte, cu viteze la rafală de 45…55 km/h.
Meteorologii avertizează că în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și Moldova va mai ploua, dar numai pe arii restrânse se vor cumula peste 15 — 20 de litri/mp.
În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.