Noi INTERDICŢII în regulamentul privind circulaţia ambarcaţiunilor în DELTĂ
Publicat de Arantxa Catană, 18 septembrie 2017, 20:16 / actualizat: 19 septembrie 2017, 5:52
Regulamentul privind circulaţia ambarcaţiunilor în Deltă ar putea fi modificat. Autorităţile vor să impună interdicţii în funcţie de puterea motorului ambarcaţiunii.
Potrivit proiectului publicat pe site-ul ARBDD, în zonele cu viteza limitată la cel mult 40 de kilometri la oră, să se poată folosi doar motoare de până în 100 de cai putere.
Guvernatorul Mălin Muşatescu spune că nu vor fi interzise ambarcaţiunile cu peste 100 cai putere însă, dacă proiectul va intra în vigoare, acestea vor circula în zonele cu interdicţii, cu ajutorul motoarelor auxiliare cu puteri mici.
El a mai menţionat că proiectul nu face referire la căile navigabile şi nici la traseele turistice şi că viteza ambarcaţiunilor care circulă pe canalele şi lacurile Deltei va putea fi monitorizată – cel mai probabil peste patru ani.
Atunci se va încheia unui dintre cele mai mari proiecte finanţate din fonduri europene.