TULCEA: Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu – „Nu există compromis pe tema taxelor sociale”

Publicat de Arantxa Catană, 14 septembrie 2017, 20:13
Preşedintele Cartel ALFA, Bogdan Hossu, a declarant, astăzi, la Tulcea că nu există compromis pe tema taxelor sociale.
Cartel Alfa va continua şi săptămâna viitoare negocierile cu Executivul pentru a suspenda transferul taxelor sociale de la angajator către angajat, în caz contrar salariile celor peste 3 milioane de angajaţi din România urmând să fie grav afectate.
„Pe taxele sociale nu există compromis. Toate acțiunile nu sunt decât un avertisment pentru că în momentul în care vor forța problema cu transferul, după mine, gândiți-vă sunt 3,5 milioane de lucrători care vor fi direct afectați, mă refer la tot sectorul economic pentru că deja toate semnalele sunt că angajatorii nu vor face transferuri. În cel mai bun caz vor păstra netul. Dar păstrarea netului este de fapt o eliminare a reducerii fiscale pentru salariați”, a declarat Bogdan Hossu.
Cartel Alfa a anunţat că va declanşa luna aceasta acţiunile de protest, într-o primă fază avându-se în vedere pichetarea prefecturilor şi un miting în Capitală, pe 4 octombrie.