Ascultă Radio România Constanța Live

Numire surpriză a PSD pentru Ministerul Apărării

Numire surpriză a PSD pentru Ministerul Apărării

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 septembrie 2017, 10:23 / actualizat: 12 septembrie 2017, 11:31

A fost făcut public numele noului ministru al Apărării după ședința lărgită a Biroului Permanent Național al PSD – este vorba despre Mihai Fifor, actualul ministru al Economiei.

Mihai Fifor renunţă astfel la poziţia de ministru al Economiei, unde este propus ca înlocuitor Gheorghe Şimon.

Persoana nominalizată pentru funcţia de şef la Apărare urmează să fie prezentat, ulterior, președintelui Klaus Iohannis.

Mihai-Viorel Fifor s-a născut la 10 mai 1970.

În 1994 a devenit licențiat în Filosofie, din partea Facultății de Litere și Istorie, Universitatea din Craiova. Un an mai târziu, a obținut masteratul în ”Literatura română”, tot la Universitatea Craiova. Din 2003, este doctor în Antropologie Socială, Universitatea Craiova. În 2007, a absolvit un master în Managementul Afacerii Publice, la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, iar în anul 2009 — ”Managementul afacerilor interne”, la Colegiul Național de Afaceri Interne, Academia de Poliție ”Al. I. Cuza” și ”Securitate și bună guvernare”, la Colegiul Național de Apărare, potrivit site-ului oficial al Camerei Deputaților.

A lucrat ca: cercetător științific principal, Institutul de Cercetări socio-umane ”C. S. Nicolaescu — Plopșor”, Academia Română (1994-2001); director la Centrul județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Dolj (2001-2005); manager la Muzeul Olteniei din Craiova (2005-2009); secretar de stat la Ministerul Administrației și Internelor (2009); manager la Muzeul Olteniei din Craiova (2009-2012), secretar de stat la Ministerul Administrației și Internelor (mai-dec. 2012).

A fost președintele Organizației Municipale PSD Craiova (2010-dec. 2012). La 18 mai 2012, Mihai Fifor a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Administrației și Internelor, prin decizia premierului Victor Ponta, fiind eliberat din funcție la 22 decembrie 2012.

La alegerile legislative din 9 decembrie 2012, a fost ales senator de Dolj (din partea PSD), în colegiul uninominal 2 din Circumscripția electorală nr. 17. În Senat, a fost secretar al Comisiei pentru administrație publică și organizarea teritoriului (20 dec. 2012 — 4 febr. 2015), membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru aderarea României la spațiul Schengen (începând cu 18 iul. 2013), membru al Comisiei pentru transporturi și energie (începând cu 4 febr. 2015) și membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională (oct. 2015 — dec. 2015).

În iunie 2015, premierul Victor Ponta l-a propus pe Mihai Fifor pentru a ocupa funcția de ministru al Transporturilor. Președintele Klaus Iohannis a respins, însă, la 15 iulie, propunerea prim-ministrului, motivând că nu are expertiza și experiența managerială necesare gestionării domeniului complex al transporturilor.

La 9 februarie 2016, senatorul Mihai Fifor a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Național al PSD, prin vot deschis, cu unanimitate.

La alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, a obținut un mandat de senator, la Arad, tot pe listele PSD. Senatorul PSD Mihai Fifor a fost președinte al Comisiei parlamentare comune de anchetă pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de scrutinul prezidențial, de la înființarea acestei comisii, în 11 mai 2017, până în iulie 2017.

La 28 iunie 2017, Mihai Fifor a fost propus ministru al Economiei în guvernul Mihai Tudose, fiind învestit în funcție la 29 iunie 2017.

AUDIO: Sfântul Părinte Papa Francisc a fost la Blaj profund emoționat, în privirea lui se citea duioșie, se citea bucurie spirituală, se citea, în același timp, paternitatea
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 11:02

AUDIO: Sfântul Părinte Papa Francisc a fost la Blaj profund emoționat, în privirea lui se citea duioșie, se citea bucurie spirituală, se citea, în același timp, paternitatea

Sfântul Părinte Papa Francisc a fost la Blaj profund emoționat, în privirea lui se citea duioșie, se citea bucurie spirituală, se citea, în...

AUDIO: Sfântul Părinte Papa Francisc a fost la Blaj profund emoționat, în privirea lui se citea duioșie, se citea bucurie spirituală, se citea, în același timp, paternitatea
Funeraliile Papei Francisc. Reflecții din Tulcea
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 10:25

Funeraliile Papei Francisc. Reflecții din Tulcea

Comunitatea romano-catolică din județul Tulcea este una restrânsă numeric – puțin peste 200 de familii – dar răspândită pe o arie...

Funeraliile Papei Francisc. Reflecții din Tulcea
Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu – prezenți la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 07:06

Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu – prezenți la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif

Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctității Sale...

Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu – prezenți la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif
Sâmbătă este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 07:06

Sâmbătă este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc

Sâmbătă este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc. Guvernul a aprobat, joi, în ședință, o hotărâre în...

Sâmbătă este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 18:34

Bogdan Peşchir, eliberat din arest de Tribunalul Bucureşti

Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, că Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, poate fi cercetat în libertate....

Bogdan Peşchir, eliberat din arest de Tribunalul Bucureşti
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 17:37

Decizia ”turul doi, înapoi”, desființată de Înalta Curte

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, vineri, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploieşti a decis suspendarea...

Decizia ”turul doi, înapoi”, desființată de Înalta Curte
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 16:21

CCR: O instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii

Curtea Constituțională a precizat vineri, în legătură cu decizia Curții de Apel Ploiești, că, ‘în mod regretabil’, cu...

CCR: O instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 15:43

CONSTANȚA: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat cu sabia un șofer de taxi și i-a furat telefonul

Joi, 24 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea...

CONSTANȚA: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat cu sabia un șofer de taxi și i-a furat telefonul