Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 6 septembrie

Calendarul zilei – 6 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 6 septembrie 2017, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Economic

* Sovata: Ingredients Show, singurul eveniment B2B dedicat ingredientelor și adresat specialiștilor din industria alimentară românească, va avea loc în perioada 6 – 7 septembrie, la Danubius Health SPA Resort. Invitat special: Raymond O’Rouke, membru în boardul EFSA – European Food Safety Authority

– Medicină, Sănătate

* Sinaia: Are loc cel de-al 42-lea Conventus Latin de ORL, organizat de Societatea Latină de ORL, care va avea loc în paralel cu al 4-Lea Congres al Societăţii Române de Rinologie – la Centrul Internaţional de Conferinţe „Casino Sinaia” (6 – 9 sep.)

– Învăţământ, Cercetare

* Afişarea rezultatelor finale, în cadrul celei de-a II-a sesiuni (august-septembrie) a examenului de Bacalaureat

– Cultură

* Cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” are loc în perioada 2 – 24 septembrie, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Producător: Guvernul României prin Ministerul Culturii și Identității Naționale. Co-producători: TVR şi Radio România. Organizatori: Artexim, Primăria Capitalei şi ARCUB. Din program:

  • Muzica secolului XXI – Cvartetul Gaudeamus – ora 17:00, în Aula Palatului Cantacuzino
  • Recitaluri și concerte camerale – Czech Philharmonic Orchestra. Dirijor: Cristian Măcelaru. Solist: Valentin Răduțiu – violoncel – ora 17:00, la Ateneul Român
  • Mari orchestre ale lumii – Orchestra Română de Tineret și Corul Filarmonicii „George Enescu”. Dirijor: Domingo Hindoyan. Dirijorul Corului: Ion Iosif Prunner – ora 20:00, la Sala Mare a Palatului

* Festivalul de film „Focus: Ronit Elkabetz”, eveniment dedicat celebrei artiste israeliene care a murit în 2016, va fi organizat de Ambasada Statului Israel în România pe 6, 8 şi 10 septembrie, la Cinema Elvire Popescu. Vor fi proiectate patru filme cu Ronit Elkabetz: „Vine fanfara” (6 sep.) de la ora 19:00, „Dilema lui Viviane Amsalem” (8 sep.) de la ora 20:00, iar pe 10 septembrie sunt programate „Şapte zile” – de la ora 18:00 şi „Divorţul lui Viviane Amsalem” – de la ora 20:30

* Târgovişte: Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa şi Primăria Municipiului Târgovişte, în parteneriat cu Fundaţia Culturală „Ion Dolănescu” şi Primăria comunei Perşinari organizează, în perioada 6 – 10 septembrie, cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Naţional „Ion Dolănescu” – la sediul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa

* Cernăuţi, Ucraina: La Centrul Cultural Eudoxiu Hurmuzachi din Cernăuți are loc cu prilejul „Zilei Limbii Române” (31 aug.), conferința “Cultură, spiritualitate și identitate româneasă” care se va axa pe teme ce țin de păstrarea limbii și identității românești în comunitățile istorice, statutul, rolul și funcțiile limbii române în Ucraina, legislație și practici, rolul și vocația tinerilor în promovarea culturii în societate, credință, în condiții de deznaționalizare și asimilare – ora 10:00. Lectori principali invitați:  Pr. Conf. Dr. Constantin Necula (Arhiepiscopia Sibiului), Vlad Cubreacov, fost membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din partea Repulicii Moldova, expert în problematica minorităților românești din spațiul ex-sovietic. Vor lua cuvântul, printre alții, Vasile Tărâțeanu, și lideri ai asociațiilor românești reprezentative din Bucovina de Nord

– S-a întâmplat într-o zi de 6 septembrie

* Cu 169 de ani în urmă (1848) a avut loc o mare demonstraţie populară la Bucureşti. Mulţimea a ars, pe Dealul Mitropoliei, Regulamentul Organic (impus din 1831 Ţărilor Române de ocupanţii ruşi) şi Arhondologia (Condica rangurilor boiereşti), demonstrându-şi ataşamentul faţă de ideile Revoluţiei (6/18)

* Acum 102 ani (1915) armata britanică a testat cu succes primul prototip de tanc (poreclit „Micul Willie”). Cântărea 14 tone, avea o lungime de 3,6 metri şi admitea trei membri în echipaj. Avea o viteză de înaintare de 5 km/h pe teren neted şi de 3 km/h pe teren accidentat. Iniţial, tancul nu putea traversa tranşeele, dar această problemă a fost remediată mai târziu

* În urmă cu 78 de ani (1939) România s-a declarat neutră în urma declanşării, la 1.IX.1939, a celei de-a doua conflagraţii mondiale şi şi-a dat acordul de principiu pentru trecerea pe teritoriul său a materialului de război destinat ajutării Poloniei

* Acum 77 de ani (1940) sub presiunea generalului Ion Antonescu, a Mişcării legionare, a Germaniei şi a conducătorilor PNŢ şi PNL, regele Carol al II-lea transmitea prerogativele regale fiului său, Mihai. Începea astfel, cea de-a doua domnie a lui Mihai I (1940-1947). Fostul suveran a omis deliberat termenul de abdicare, în speranţa unei reveniri la tron, dacă împrejurările aveau să o permită

* Cu 67 de ani în urmă (1950) Marea Adunare Naţională adopta Legea noii împărţiri administrativ-economice a României în regiuni şi raioane, precum şi Legea privind înfiinţarea sfaturilor populare ca organe locale ale puterii de stat. Legea copia modelul sovietic, având drept scop depersonalizarea vechilor centre vitale administrative din teritoriu

* Se împlinesc 20 ani (1997) de la deschiderea şi sfinţirea „Memorialului Gherla”, în penitenciarul cu acelaşi nume. Închisoarea din acest oraş a fost una dintre cele mai dure din timpul regimului comunist

* Acum 6 ani (2011) avea loc inaugurarea celui mai mare şi mai modern stadion din ţară, Naţional Arena din Bucureşti, cu ocazia partidei dintre echipa naţională a României cu reprezentativa Franţei, din preliminariile Campionatului European de Fotbal 2012. Este primul stadion de elită UEFA din România. Aici s-a desfăşurat, în mai 2012, Finala UEFA Europa League, aceasta fiind prima finală europeană găzduită de România

Aniversări – Comemorări

– 1817, 6/18: S-a născut Mihail Kogălniceanu, om politic, istoric, scriitor şi publicist; prim-ministru al României între anii 1863 şi 1865 (perioadă în care s-au pus, prin reformele înfăptuite, bazele României moderne); ministru de externe în 1876 şi între anii 1877 şi 1879; şi-a legat numele de unirea Principatelor Române (1859) şi de actul proclamării independenţei naţionale de la 1877; membru al Societăţii Academice Române din 1868, preşedinte al Academiei Române (1887-1890) (m. 1891, la Paris) – 200 de ani

– 1819: S-a născut scriitorul Nicolae Filimon, unul dintre fondatorii romanului românesc; primul critic muzical român; cronicar teatral (m. 1865)

– 1906: S-a născut compozitorul şi profesorul Nicolae Buicliu (m. 1974)

– 1910: S-a născut Dumitru Corbea, poet, prozator şi traducător (m. 2002)

– 1926: A murit Vasile Bogrea, filolog şi lingvist, poet şi traducător; specialist în limbile clasice; s-a ocupat de lexicologie şi onomastică românească; împreună cu Sextil Puşcariu, a pus bazele Muzeului Limbii Române (1919) şi ale Societăţii Etnografice din Cluj (1923); membru corespondent al Academiei Române (n. 1881)

– 1932: S-a născut interpretul de muzică uşoară Ionel Miron (m. 2004) – 85 de ani

– 1937: A murit poetul şi jurnalistul Alexandru Călinescu (n. 1907) – 80 de ani

– 1944: S-a născut Cornel Popescu, actor al Teatrului Naţional din Târgu-Mureş (m. 2011)

– 1950: S-a născut Eugen Sârbu, violonist şi dirijor de origine română stabilit la Londra

– 1956: A murit (la Tel Aviv) A.[braham] L.[eib] Zissu, prozator şi eseist; în timpul regimului legionar şi antonescian (1937-1944) este interzis ca publicist şi scriitor şi este închis, o vreme, la Târgu Jiu, de unde va fi eliberat în 1944; reînfiinţează Partidul Evreiesc, al cărui preşedinte de onoare fusese înainte de război; reactivează secţia din România a Congresului Mondial Evreiesc şi conduce Executiva Sionistă din ţară; în 1950, pentru activitatea sionistă, este condamnat la închisoare pe viaţă şi eliberat după şase ani, beneficiind de graţierile ce au avut loc după moartea lui Stalin; emigrează, în 1956, în Israel, unde va muri câteva luni mai târziu (n. 1888)

– 1957: S-a născut directorul de scenă şi profesorul Victor Ioan Frunză; a montat şi spectacole de operă şi de televiziune, atât în ţară, cât şi în străinătate – 60 de ani

– 1957: A murit medicul neurolog Ion T. Niculescu; cercetări în domeniul histologiei sistemului nervos; contribuţii la studiul substratului anatomic al bolii Parkinson; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1895) – 60 de ani

– 1959: S-a născut actorul Marius Bodochi

– 1966: S-a născut Emil Boc, jurist, om politic; prim-ministru al României (dec.2008 – feb.2012); preşedinte al Partidului Democrat, respectiv al Partidului Democrat Liberal (2005-2012); la alegerile locale din 2016 a obţinut un nou mandat de primar al Clujului, după cele obţinute în 2004, 2008 şi 2012; deputat PD (2000-2004)

– 1971: S-a născut violonistul şi profesorul Remus Azoiţei, singurul român angajat vreodată de Academia Regală de Muzică din Londra; a înfiinţat la Londra, în 2007, Societatea Enescu

– 1972: A murit George Baiculescu, bibliograf şi istoric literar; a continuat, în buna tradiţie a lui Ion Bianu, marile repertorii bibliografice, adevărate instrumente de documentare naţională, fiind concomitent editor şi istoric literar (n. 1900) – 45 de ani

– 1984: A murit inginerul agronom Vasile N. Velican; intensă activitate didactică la Cluj; cercetarea ştiinţifică s-a îndreptat spre optimizarea metodelor de cultivare a unor plante şi de creare de noi soiuri (porumb, grâu şi orz de toamnă, cartofi); membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1904)

– 1996: A murit Ion Dumitrescu, compozitor şi pedagog (n. 1913)

– 1996: A murit Gavril Scridon, critic şi istoric literar; autor al unei „Istorii a literaturii maghiare din România (1918-1989)”; profesor în învăţământul superior clujean (n. 1922)

– 2006: A murit istoricul Paul Cernovodeanu; cercetări privind relaţiile Ţărilor Române cu Anglia şi SUA în secolele XVI-XIX; editor de izvoare externe (colecţia „Călători străini despre Ţările Române”); membru de onoare al Academiei Române din 1999 (n. 1927)


EVENIMENTE EXTERNE

– Tallinn: Reuniune neoficială în formatul Gymnich a miniştrilor europeni ai afacerilor externe (6 – 8 sep.)

– Tallinn: Reuniunea informală a miniştrilor apărării din statele membre UE (6 – 7 sep.)

– Vladivostok: Forumul economic din regiunea estică, la care participă preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său din Mongolia, Khaltmaagiin Battulga (6 – 7 sep.)

– Naypyidaw: Vizita premierului indian, Narendra Modi, în Myanmar

– München: În prezenţa preşedintelui israelian Reuven Rivlin, va avea loc o ceremonie de comemorare a 45 de ani de la atentatul terorist arab asupra delegaţiei sportive israeliene la Jocurile Olimpice de vară de la München (1972), soldat cu moartea a 11 atleţi israelieni

– Bogotá, Columbia: Vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc (6 – 10 sep.)

– Berlin: Cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură, la care vor fi prezenţi scriitori de renume mondial, precum Arundhati Roy (India), Yasmina Reza (Franţa) şi Donna Leon (Statele Unite)  (6 – 16 sep.)

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţională a Regatului Swaziland; aniversarea proclamării independenţei – 1968

– 1683: A murit Jean-Baptiste Colbert, economist şi om politic francez; organizatorul statului de drept francez în timpul domniei regelui Ludovic al XIV-lea (a reorganizat finanţele, justiţia şi marina); protector al artelor şi ştiinţelor (n. 1619)

– 1757: S-a născut marchizul de La Fayette (Marie Joseph Paul Yves Roch Gilbert Motier), om politic şi militar de carieră francez; conducător militar în războiul de independenţă din America (m. 1834) – 260 de ani

– 1781: S-a născut Anton Diabelli, compozitor austriac de origine italiană (m. 1858). NOTĂ: Unele surse (http://www.schott-music.com/shop/persons/az/anton-diabelli/index.html) dau ca dată a naşterii 5 septembrie 1781

– 1828: S-a născut chimistul rus Alexandr M. Butlerov; fondatorul teoriei structurii chimice, care stă la baza chimiei organice moderne; fondatorul şcolii ruseşti de chimie (m. 1886)

– 1837: S-a născut fiziologul francez Charles Jacques Bouchard; de numele său se leagă descoperirea cauzei insuficienţei musculaturii stomacului („boala lui Bouchard”); în 1870 a elaborat o nouă metodă de dozare a globulelor în sânge, iar în 1884 a introdus tratamentul antiseptic al maladiilor infecţioase; membru de onoare străin al Academiei Române din 1911 (m. 1915) – 180 de ani

– 1857: A murit Johann (Salomo Christoph) Schweigger, chimist şi fizician german, inventatorul galvanometrului (1820) (n. 1779) – 160 de ani

– 1892: S-a născut Sir Edward Victor Appleton, fizician britanic; cercetări în domeniul atmosferei înalte, al radarului şi al undelor radio; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1947 (m. 1965) – 125 de ani

– 1900: S-a născut (la Paris) Julien Green, romancier, dramaturg şi ziarist american de limbă franceză; prima persoană de origine americană membru al Academiei Franceze (m. 1998)

– 1906: S-a născut (la Paris, din părinţi argentinieni) biochimistul argentinian Luis Leloir; a stabilit mecanismul sintezei multor oligozaharide şi polizaharide; a studiat şi sinteza glicogenului; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1970 (m. 1987)

– 1921: S-a născut scriitoarea spaniolă Carmen Laforet (m. 2004)

– 1921: S-a născut inginerul american Norman Joseph Woodland, care a inventat (la 7.X.1952, împreună cu Bernard Silver) codul de bare care a revoluţionat distribuţia bunurilor de larg consum (m. 2012)

– 1928: S-a născut dirijorul rus Evgheni Svetlanov (m. 2002)

– 1932: S-a născut dirijorul şi percuţionistul japonez Hiroyuki Iwaki (m. 2006) – 85 de ani

– 1939: S-a născut geneticianul japonez Susumu Tonegawa; a descoperit fenomenul reorganizării genelor anticorpilor; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1987

– 1943: S-a născut biologul britanic Richard J. Roberts; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1993, împreună cu americanul Philip A. Sharp, pentru descoperirea „genelor cu structură discontinuă”

– 1962: A murit compozitorul german Hanns Eisler; muzică de avangardă, muzică de film; colaborator al scriitorului Bertolt Brecht (n. 1898) – 55 de ani

– 1998: A murit regizorul japonez de film Akira Kurosawa (n. 1910)

– 2007: A murit Eva Crane, cercetătoare britanică şi autoare de cărți despre albine și creșterea albinelor (n. 1912) – 10 ani

– 2007: A murit tenorul italian Luciano Pavarotti, legendă a muzicii de operă (n. 1935) – 10 ani

– 2010: A murit regizorul britanic Clive (Stanley) Donner (n. 1926)

– 2015: A murit actorul american Martin Milner (n. 1931)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 23 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 23 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 23 noiembrie * Acum 2558 de ani (534 î.Hr) Pisistrate (c. 600-527 î.Hr.), tiran al Atenei, organiza primele...

Calendarul zilei – 23 noiembrie
Calendarul zilei – 22 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 22 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 22 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 22 noiembrie * Acum 218 ani (1806) începea un nou război ruso-turc desfășurat pe teritoriul Moldovei și Țării...

Calendarul zilei – 22 noiembrie
Calendarul zilei – 21 noiembrie
Calendarul zilei joi, 21 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 21 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 21 noiembrie * Cu 241 de ani în urmă (1783), la Paris, Jean-François de Rozier și François Laurent...

Calendarul zilei – 21 noiembrie
Calendarul zilei – 20 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 20 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 20 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 20 noiembrie * Sunt marcați 800 de ani (1224) de când era menţionată pentru prima dată biserica „Sf. Mihail”...

Calendarul zilei – 20 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie