Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 4 septembrie

Calendarul zilei – 4 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 4 septembrie 2017, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente

  • ora 15:00 – Comisia pentru dezvoltare şi strategie economică – Camera 204 -205, etaj 1M

 

– Uniunea Europeană

* Făgăraș: Reprezentanța Comisiei Europene în România și platforma media CaleaEuropeana.ro organizează cu sprijinul Centrelor Europe Direct și al autorităților locale, o serie de trei dezbateri publice cu cetățenii, intitulate „Agora – Viitorul Europei”, axate pe cele cinci scenarii privind viitorul Europei, prezentate în Cartea Albă publicată de Comisia Europeană în martie 2017 – ora 11:00, Cetatea Făgăraşului

– Ministere

* Ministerul Sănătăţii organizează şedinţa publică de dezbatere a proiectului de Ordin pentru modificarea Ordinului nr. 962/2009 pentru aprobarea Normelor privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea farmaciilor şi drogheriilor, cu modificările şi completările ulterioare – ora 13:00, la sediul Ministerului Sănătăţii

* Are loc evenimentul de semnare a Memorandum-ului de cooperare între Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul Naţional de Istorie al Republicii Belarus – ora 14:30, la sediul Muzeului Naţional de Istorie a României, urmat de vernisajul expoziţiilor: „Belarus şi belaruşii” şi „Belarusul modern”, organizate de către Muzeul Naţional de Istorie al Republicii Belarus la Muzeul Naţional de Istorie a României. Participă ministrul culturii şi identităţii naţionale, Lucian Romaşcanu, secretarul de stat în cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Alexandru Oprean, ministrul adjunct al Culturii din Republica Belarus, Vasil Cernik, directorul Muzeului Naţional de Istorie al Republicii Belarus, Aleh Ryzhkou, ambasadorul Republicii Belarus în România, Andrei Grinkevich, Mirela Carmen Grecu, director al Direcţiei Diplomaţie Publică, Culturală şi ştiinţifică din cadrul Ministerului Afacerilor Externe

– Juridic

* Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis ca fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov să fie audiat la această dată în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani

* Constanţa: Magistraţii Tribunalului Constanţa au decis judecarea la această dată a contestaţiei procurorilor DNA împotriva deciziei de eliberare condiţionată din penitenciar a lui Mircea Băsescu, acesta fiind condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Decizia instanţei va fi definitivă

– Economic

* Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România organizează o conferinţă de presă – ora 10:00, la sediul CNIPMMR din Piaţa Valter Mărăcineanu, nr. 1-3, intrarea 1, etaj 1, sala Protocol

* „Entertainment Arena Expo 2017”, expoziţie pentru industria de divertisment – ora 10:00, la Centrul Expoziţional Romexpo (4 – 6 sep.)

– Învăţământ, Cercetare

* În perioada 4 – 7 septembrie, au loc înscrierile pentru cea de-a doua etapă de admitere în învăţământul liceal de stat, între orele 9:00 – 16:00 – la Liceul Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes”

– Cultură

* Cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” are loc în perioada 2 – 24 septembrie, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Producător: Guvernul României prin Ministerul Culturii și Identității Naționale. Co-producători: TVR şi Radio România. Organizatori: Artexim, Primăria Capitalei şi ARCUB. Din program:

  • Recitaluri și concerte camerale – London Philharmonic Players – ora 17:00, la Ateneul Român
  • Mari orchestre ale lumii – Russian National Orchestra şi Corul Academic Radio. Dirijor: Mikhail Pletnev. Dirijorul corului: Ciprian Țuțu. Solist: Nikolai Lugansky – pian – ora 20:00, la Sala Mare a Palatului

* Teatrul Stela Popescu organizează audiţii pentru producţiile sale din stagiunea 2017-2018 – ora 11:00, la Palatul Naţional al Copiilor, Sala Mică

* Costineşti, jud. Constanţa: Are loc cea de-a XX-a ediţie a Galei Tânărului Actor – HOP, program permanent al UNITER şi singular în peisajul festivalier autohton, concurs care are ca scop promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic – la Vox Maris Grand Resort (4 – 8 sep.). Proiect cultural finanţat de: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Coproducător: Societatea Română de Televiziune. Partener de tradiţie: Societatea Română de Radiodifuziune. Printre partenerii media: Radio Constanţa şi Radio Vacanţa

* Aarhus, Danemarca: Institutul Cultural Român din Stockholm şi Ambasada României la Copenhaga, în colaborare cu Asociaţia Soleil de l’Est, vor inaugura o expoziţie de pictură românească contemporană (4 – 15 sep.) – ora 16:00, la sediul Primăriei din Aarhus. Expoziţia cuprinde lucrări semnate de artiştii români Cosmin Fruntes, Nicolae Iorga, Dorin Baba, Ion Atanasiu-Delamare, Corneliu Vasilescu, Mariana Cinteanu, Călin Beloescu, Nicolae Groza, Dan Hatmanu şi Suzana Fântânariu. În deschiderea vernisajului, ambasadorul României în Danemarca, Alexandru Grădinar, va susţine un scurt discurs introductiv, iar preşedintele Asociaţiei Soleil de l’Est, Michel Gavaza, va prezenta publicului detalii despre expoziţie şi artişti. Evenimentul se înscrie în seria de acţiuni de marcare în acest an a centenarului de relaţii diplomatice româno-daneze şi de reprezentare a României în contextul celebrării municipalităţii Aahus – Capitală Culturală Europeană 2017

* Chişinău: Congresul Internaţional al Eminescologilor, ediţia a VI-a, eveniment organizat de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, sub egida Academiei Române, Academiei de Ştiinţe din Moldova, Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a Centrului Academic Internaţional „Mihai Eminescu” din Chişinău (4 – 5 sep.)

– Sport

* Tulcea: Etapa “Delta„ din Tour International Danubien (TID) – tur – maraton de la Tulcea la Marea Neagră, în canotci, alături de convoiul TID (4 – 7 sep.)

* Podgorica: Meci de fotbal Muntenegru – România din cadrul Preliminariilor Campionatului Mondial FIFA Rusia 2018 – ora 21:45

– S-a întâmplat într-o zi de 4 septembrie

* Acum 98 de ani (1919) a avut loc înfiinţarea, la Bucureşti, a Societăţii „Opera, artiştii asociaţi”. La 22 septembrie acelaşi an a luat numele de Societatea lirică română „Opera” (nucleul Operei Române de mai târziu – decembrie 1921); primul director: Scarlat Cocărăscu. Debutul a avut loc la 17.III.1920, în localul Teatrului Naţional, cu spectacolul „Aida” de Verdi

* Cu 89 de ani în urmă (1928) România a aderat la Pactul Briand-Kellogg (semnat la 27.VIII.1928, la Paris), tratat multilateral prin care războiul era interzis ca mijloc de reglementare a diferendelor dintre state

* În urmă cu 77 de ani (1940) a avut loc demisia guvernului condus de Ion Gigurtu. În timpul guvernării sale, în perioada iulie-septembrie 1940, România a fost constrânsă să accepte Dictatul de la Viena (30 august 1940). Carol al II-lea i-a încredinţat generalului Ion Antonescu (1882-1946) mandatul de a forma un nou guvern. Acesta a acceptat, cerându-i regelui să-i acorde puteri depline

* Acum 66 de ani (1951), cu ocazia primului Congres Internaţional de Astronautică, care a avut loc la Londra, a fost semnată Constituţia Federaţiei Internaţionale de Astronautică (International Astronautical Federation – IAF), organizaţie internaţională nonguvernamentală şi non-profit, care sprijină cooperarea internaţională în toate activităţile legate de spaţiu. România este reprezentată în IAF din 1961, de Comisia de astronautică a Academiei Române, la conducerea căreia s-a aflat marele savant Elie Carafoli (1901-1983). Elie Carafoli a fost vicepreședinte (1965-1967), precum și președinte în exercițiu (1968-1970) al Federației Internaționale de Astronautică. În perioada 12-16 octombrie 2015, a avut loc, la Ierusalim, în Israel, cel de-al 66-lea Congres Internațional de Astronautică, organizat de Federația Internațională de Astronautică, alături de gazda locală, Agenția Spațială din Israel, la care Agenția Spațială Română (ROSA) a fost reprezentată de o delegație compusă din dr. Marius-Ioan Piso, președinte și director executiv al ROSA, Dumitru Dorin Prunariu, președintele de onoare ROSA, și cercetători

* Acum 59 de ani (1958), între 4 şi 22 septembrie, s-a desfăşurat, la Bucureşti, prima ediţie a Concursului şi Festivalului Internaţional de Muzică „George Enescu”, la trei ani de la moartea lui George Enescu, ca semn al recunoaşterii geniului marelui compozitor. Au participat concurenţi la secţiunile de vioară, pian şi canto şi au susţinut recitaluri reputaţi solişti din ţară şi din străinătate. Ediţia 2017 a Festivalului Internaţional „George Enescu” are loc între 2 şi 24 septembrie

* Cu 49 de ani în urmă (1968) apărea Decretul privind constituirea, organizarea şi funcţionarea gărzilor patriotice (detaşamente înarmate constituite din muncitori, ţărani şi intelectuali), menite să contribuie, în colaborare cu Armata, la apărarea ţării în cazul unei intervenţii străine (de genul celei din Cehoslovacia, din august 1968)

* Într-o zi de 4 septembrie, acum 43 de ani (1974), între 4 şi 10 septembrie, s-a desfăşurat, la Bucureşti, al III-lea Congres Internaţional de Studii Sud-Est Europene

Aniversări – Comemorări

– Sf. Andrei ostaşul şi Calinic (Calendarul Bisericii Apostolice Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2017)

– „Ziua Tipogafilor Militari”; la 4 septembrie 1920 a luat fiinţă Tipografia Ministerului de Răsboiu (în prezent Centrul Tehnic-Editorial al Armatei)

– 1860: S-a născut (la Eperjes, Ungaria) Béla Páter, inginer agronom de naţionalitate maghiară; cercetări asupra culturii şi valorificării plantelor medicinale, domeniu în care şi-a câştigat un renume internaţional (m. 1938, la Cluj)

– 1881, 4/17: S-a născut poetul George Bacovia (pe numele său real George Vasiliu), membru post-mortem al Academiei Române din 2015; format la școala simbolismului literar francez, este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa ca cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă (m. 1957)

– 1886: S-a născut Tit Simedrea (din botez Teodor), cleric ortodox, istoric, mitropolit al Bucovinei (1941-1945) (m. 1971)

– 1896, 4/17: S-a născut Marcel Olinescu, grafician, gravor, poet, folclorist; a făcut parte din „Grupul grafic” (1938-1948); a lucrat în echipele de cercetare sociologică organizate de Dimitrie Gusti (m. 1992). NOTĂ: Dicţionarul artiştilor români contemporani de Octavian Barbosa dă naşterea la 17.IX.1896 (stilul nou)

– 1904: S-a născut Radu Codreanu, biolog şi citolog; lucrări de zoologie a nevertebratelor, parazitologie comparată, patologia insectelor; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1987)

– 1911: S-a născut Gabriel Georgescu, poet, traducător (din poezia franceză, rusă şi maghiară) şi profesor; lui Gabriel Georgescu i-au apărut doar două volume din creaţia sa originală, „Poemul fără flăcări”, în două ediţii (una din 1934 apărută la Bucureşti şi alta la Editura pentru literatură, în 1969) şi „Versuri” (Ed. ”Decalog”, Satu Mare, 1996), care reia poemele din primul volum (m. 1973)

– 1912: S-a născut Raoul Şorban, pictor, critic şi istoric de artă, profesor, scriitor, eseist şi memorialist (m. 2006) – 105 ani

– 1927: S-a născut artista decoratoare Mimi (Maria) Podeanu (m. 1975) – 90 de ani

– 1930: S-a născut graficiana Xenia Eraclide-Vreme (m. 2007)

– 1940: S-a născut ceramista şi graficiana Lucia Maftei Teodorescu

– 1942: S-a născut Gheorghe Mincă, profesor, poet, ziarist, traducător, eseist, epigramist (m. 2012) – 75 de ani

– 1942: S-a născut Corneliu Antim (pseudonimul literar al lui Corneliu Ţânţu), scriitor, grafician, sculptor, critic şi istoric de artă, jurnalist (m. 2016) – 75 de ani

– 1948: S-a născut ÎPS Serafim Joantă (născut Romul Joantă), mitropolitul ortodox al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, arhiepiscop ortodox al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului (din 1994)

– 1959: A murit medicul Iuliu Haţieganu; a format la Cluj o valoroasă şcoală de medicină internă; unul dintre organizatorii educaţiei fizice de masă în mediul rural şi universitar; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1885)

– 1968: A murit (la Roma) regizorul Victor Iliu, unul dintre maeştrii filmului românesc (n. 1912)

– 1978: A murit medicul Ştefan Odobleja, creatorul psihociberneticii şi părintele ciberneticii generalizate; în 1938 a publicat lucrarea „Psihologia consonantistă” – prima expunere de mare amploare a unor principii cibernetice; astfel, Odobleja este autorul primei variante elaborate a concepţiei cibernetice generalizate, cu zece ani înainte de apariţia, la Paris, a lucrării lui Norbert Wiener „Cibernetica”; membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (n. 1902). NOTĂ: Mai multe surse (http://www.icr.ro/praga/creativitate-si-inovatie/stefan-odobleja.html, http://www.crispedia.ro/Stefan_Odobleja, http://www.itc-cluj.ro/capatana/valori/Portrete/odobleja.htm, http://www.aos.ro/site_mod/Structura/MembriAOSRpostmortem.pdf) menţionează ca dată a morţii 2 octombrie 1978

– 1992: A murit poetul Dan Deşliu; adept fervent al comunismului în deceniile cinci şi şase ale secolului XX, a început, de la sfârşitul anilor ’70, să conteste regimul, devenind din 1980 un opozant al acestuia (n. 1927) – 25 de ani

– 1996: A murit Anda Boldur, traducătoare şi scenaristă (n. 1924)

– 2002: A murit actorul Cornel Vulpe (n. 1930) – 15 ani

– 2003: A murit Lola Bobescu (Lola Violeta Ana-Maria Bobesco), violonistă şi profesoară originară din România şi stabilită în Belgia (n. 1920)

– 2008: A murit Gaby Michailescu, impresar de teatru (printre alţii al lui Iancu Brezeanu, Grigore Vasiliu-Birlic, Maria Tănase, Radu Beligan, Amza Pellea), cronicar dramatic şi memorialist (autor al unor cărţi privind lumea teatrului interbelic românesc) (n. 1910)

– 2008: A murit Marius Mircu (pseudonimul lui Israel Marcus), până în toamna anului 2008 decanul de vârstă al scriitorilor şi ziariştilor din Israel născuţi în România; frate cu prozatorul Marcel Marcian şi cu matematicianul Solomon Marcus (n. 1909)


EVENIMENTE EXTERNE

– Manila: Cea de-a 49-a reuniune a miniştrilor economiei din cadrul ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est) (4 – 10 sep.)

– Berlin: Reuniune privind îmbunătățirea infrastructurii pentru mașinile electrice, la care participă cancelarul german, Angela Merkel, şi reprezentanţii municipalităţii

– Montréal, Canada: Conferinţă de presă pe tema celei de-a 46-a sesiuni a Grupului interguvernamental de experți privind evoluția climei (GIEC)

Aniversări – Comemorări

– În Statele Unite ale Americii se sărbătoreşte „Ziua Muncii”, la propunerea sindicatelor (Central Labour Union); se marchează în prima zi de luni din septembrie, începând din 1882 (- 135 de ani)

– 1739: A murit autorul dramatic englez George Lillo (n. 1693)

– 1768: S-a născut scriitorul francez François René de Chateaubriand (m. 1848)

– 1824: S-a născut Anton Bruckner, compozitor şi organist austriac (m. 1896)

– 1851: S-a născut istoricul austriac Julius Jung; în 1876 a publicat un studiu privitor la începuturile românilor, în care susţinea, cu argumente temeinice, continuitatea neîntreruptă a românilor pe teritoriul Daciei; un an mai târziu a publicat un amplu studiu istorico-etnografic privind continuitatea poporului romanizat pe teritoriul Daciei după părăsirea acesteia de către împăratul Aurelian; membru corespondent străin al Societăţii Academice Române din 1877 (m. 1910)

– 1892: S-a născut Darius Milhaud, compozitor, dirijor şi critic muzical francez (m. 1974) – 125 de ani

– 1907: A murit compozitorul, pianistul şi dirijorul norvegian Edvard Grieg (n. 1843) – 110 ani

– 1908: S-a născut Edward Dmitrik, regizor şi producător american de film de origine canadiană (m. 1999)

– 1908: S-a născut Richard Wright, unul dintre primii scriitori afro-americani renumiţi (m. 1960)

– 1913: S-a născut biochimistul american Stanford Moore; cercetări în domeniul enzimologiei; a studiat, cu ajutorul cromatografiei cu schimb de ioni, structura moleculară a proteinelor; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1972, împreună cu conaţionalii săi Christian B. Anfinsen şi William H. Stein (m. 1982)

– 1930: S-a născut compozitorul american Jerry (Jordan) Ragovoy; a compus, printre altele, hituri pentru Janis Joplin şi Rolling Stones (m. 2011)

– 1934: S-a născut baritonul rus Eduard Khil, supranumit „Mr. Trololo” (m. 2012)

– 1962: S-a născut Shinya Yamanaka, medic şi cercetător japonez, laureat al Premiului Nobel pentru medicină pe 2012, împreună cu John B. Gurdon, pentru „descoperirea faptului că celulele mature pot fi reprogramate pentru a deveni pluripotente” – 55 de ani

– 1963: A murit (Jean-Baptiste Nicolas) Robert Schuman, om politic francez; prim-ministru (1947-1948) şi ministru în mai multe rânduri; declaraţia sa de la 9 mai 1950 (când era ministru de externe), privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului – CECO, a constituit punctul de plecare în construcţia europeană; considerat unul dintre „părinţii Europei unite”; primul preşedinte (1958-1960) al Adunării Parlamentare Europene (Parlamentul European de astăzi) (n. 1886). NOTĂ: Din 1985 ţările Comunităţii Economice Europene (azi, Uniunea Europeană) au instituit „Ziua Uniunii Europene”, cunoscută şi ca „Ziua Schuman” (marcată, anual, la 9 mai)

– 1965: A murit Albert Schweitzer, medic şi gânditor umanist francez; a acordat, în repetate rânduri, asistenţă sanitară în Africa şi a construit un spital într-o mică localitate gaboneză (Lambarene); s-a numărat printre savanţii care s-au împotrivit constant fabricării bombei atomice şi experienţelor nucleare; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1952 (n. 1875)

– 1981: S-a născut cântăreaţa şi actriţa americană Béyonce (Giselle) Knowles; a fost prima artistă care a avut şi un single şi un album în acelaşi timp pe prima poziţie în istoria Billboard, doar Men At Work, Beatles, Simon and Garfunkel şi Rod Stewart reuşind această performanţă. La ediţia din 2004 a Grammy-urilor a câştigat un număr record de 5 premii

– 1989: A murit Georges Simenon, scriitor belgian de limbă franceză, autor de romane poliţiste, „părintele” celebrului comisar Maigret (n. 1903)

– 2003: A murit violonistul ungar Tibor Varga (n. 1921)

– 2006: A murit (în urma unui accident subacvatic) Steve Irwin (supranumit şi „The Crocodile Hunter” – Vânătorul de crocodili), cunoscut naturalist şi realizator australian de documentare de televiziune, difuzate în special de canalul „Discovery” (n. 1962)

– 2014: A murit Joan Rivers (numele real: Joan Alexandra Rosenberg), actriţă, scenaristă, scriitoare, artistă de stand up comedy, producătoare şi gazdă a unor emisiuni TV de succes (n. 1933)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 23 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 23 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 23 noiembrie * Acum 2558 de ani (534 î.Hr) Pisistrate (c. 600-527 î.Hr.), tiran al Atenei, organiza primele...

Calendarul zilei – 23 noiembrie
Calendarul zilei – 22 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 22 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 22 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 22 noiembrie * Acum 218 ani (1806) începea un nou război ruso-turc desfășurat pe teritoriul Moldovei și Țării...

Calendarul zilei – 22 noiembrie
Calendarul zilei – 21 noiembrie
Calendarul zilei joi, 21 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 21 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 21 noiembrie * Cu 241 de ani în urmă (1783), la Paris, Jean-François de Rozier și François Laurent...

Calendarul zilei – 21 noiembrie
Calendarul zilei – 20 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 20 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 20 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 20 noiembrie * Sunt marcați 800 de ani (1224) de când era menţionată pentru prima dată biserica „Sf. Mihail”...

Calendarul zilei – 20 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie