Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Bucătăriile tradiționale din Delta Dunării devin puncte gastronomice locale

TULCEA: Bucătăriile tradiționale din Delta Dunării devin puncte gastronomice locale

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 2 septembrie 2017, 13:04

Bucătăriile locuințelor incluse în circuitul turistic din Delta Dunării vor putea deveni puncte gastronomice locale, potrivit unui ordin al Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) emis în urma solicitărilor Asociației Ivan Patzaichin-Mila 23.

Ordinul transmis zilele acestea direcțiilor din întreaga țară modifică Ordinul președintelui ANSVSA nr. 111/2008 și relaxează condițiile de funcționare și înregistrare sanitar-veterinară a unităților de tipul punctelor gastronomice locale.

Potrivit unui comunicat de presă făcut public vineri pe site-ul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), punctele gastronomice, locurile autorizate unde se prepară și se servesc cu precădere alimente furnizate de producători locali, pot fi reprezentate de bucătăriile particulare din locuințele familiale care pot fi incluse în circuitul turistic/gastronomic din cadrul zonelor/regiunilor turistice cu tradiții gastronomice recunoscute și care nu sunt încadrate ca pensiuni turistice, hoteluri, moteluri.

‘În cadrul acestor puncte gastronomice locale trebuie să se prepare și să se servească alimente numai de către proprietar sau de către membrii familiei acestuia, a căror stare de igienă și sănătate este în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, iar produsele trebuie să provină din ferme proprii sau de la producători locali autorizați/înregistrați sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor’, se arată în comunicatul semnat de directorul DSVSA Tulcea, Mitică Tuchilă.

O condiție de bază a funcționării acestor puncte gastronomice locale este, potrivit sursei, cea reprezentată de faptul că pentru carnea roșie provenită de la bovine, porcine, ovine, caprine, ratițe sau solipede este necesar ca aceasta să poarte marca de sănătate prin care se garantează că a fost obținută în unități supuse tuturor controalelor oficiale.

În comunicatul amintit, DSVSA Tulcea subliniază de asemenea necesitatea aplicării regulilor generale de igienă și a asigurării trasabilității materiilor prime și a ingredientelor din care se prepară și se servesc alimentele.

Reprezentanții Asociației Ivan Patzaichin-Mila 23 au declarat pentru AGERPRES că ordinul președintelui ANSVSA constituie baza pentru autorizarea gospodăriilor tradiționale pentru oferirea de servicii de gastronomie locală.

‘Acest ordin pune bazele cadrului legal necesar pentru ca o bucătărie tradițională care înseamnă gătit în cadrul unei bucătării normale să poată fi avizată și făcută legal. Până acum nu exista legislație dedicată acestui tip de activitate, iar acum practic orice gospodărie care dorește să ofere preparate tradiționale din bucătăria proprie o poate face respectând anumite reguli’, a declarat Teodor Frolu, membru fondator al Asociației Ivan Patzaichin-Mila 23.

DSVSA Tulcea și Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23 au început încă de anul trecut discuțiile pentru modificarea Ordinului nr. 111/2008 privind condițiile de înființare a punctelor gastronomice locale, astfel încât proiectul privind pescaturismul în Delta Dunării să poată fi pus în aplicare.

Pescaturismul este acel tip de turism care adaugă valoare resursei piscicole. Conceptul promovat la nivelul Uniunii Europene are drept obiectiv dezvoltarea comunităților din zonele pescărești și protejarea resurselor acvatice.

În luna august a anului 2015, Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23 a inaugurat în apropiere de satul Mila 23 primul traseu de pescaturism din Delta Dunării. Traseul le propunea vizitatorilor participarea la câteva din activitățile de zi cu zi ale unui localnic, printre acestea număprându-se strângerea pălaselor cu pește și prepararea unui borș de pește pe malul Dunării sau în casele pescarilor.

sursa: AGERPRES

Se oprește apa în Mihai Viteazu, Corbu și în zona Midia Năvodari, din județul Constanța
Ştiri luni, 14 aprilie 2025, 06:57

Se oprește apa în Mihai Viteazu, Corbu și în zona Midia Năvodari, din județul Constanța

Luni, 14 aprilie 2025, în intervalul orar 08.00 – 20.00, va fi sistată furnizarea apei potabile în localitatea Mihai Viteazu din județul...

Se oprește apa în Mihai Viteazu, Corbu și în zona Midia Năvodari, din județul Constanța
Dobrogea, sub Cod Galben de ceață
Ştiri luni, 14 aprilie 2025, 06:54

Dobrogea, sub Cod Galben de ceață

ANM  a emis, în această dimineață, o avertizare nowcasting Cod Galben de ceață pentru Dobrogea, valabilă până la ora 9.00. Potrivit...

Dobrogea, sub Cod Galben de ceață
Vreme predominant frumoasă, în Dobrogea și pe litoral
Ştiri luni, 14 aprilie 2025, 06:53

Vreme predominant frumoasă, în Dobrogea și pe litoral

Meteorologii anunță un început de săptămână cu vreme în general însorită și valori termice în ușoară creștere. Luni, cerul va fi...

Vreme predominant frumoasă, în Dobrogea și pe litoral
Jandarmul tulcean Sorin Andrici, locul I la Ultramaratonul de la Veneția
Ştiri duminică, 13 aprilie 2025, 19:44

Jandarmul tulcean Sorin Andrici, locul I la Ultramaratonul de la Veneția

„Un adevărat erou al ultramaratonului!” Așa îl descriu colegii jandarmi pe Sorin Andrici, tulceanul care a reușit să urce pe prima treaptă...

Jandarmul tulcean Sorin Andrici, locul I la Ultramaratonul de la Veneția
Ştiri duminică, 13 aprilie 2025, 18:06

AUDIO | Doina Moșoiu, de la Departamentul de carte rară din cadrul Bibliotecii Județene Constanța, invitată la „Povești din Dobrogea”

A copilărit la Constanța, îndrumată de doi părinți medici, într-o casă veselă, cu o bibliotecă uriașă, plină de cărți din toate...

AUDIO | Doina Moșoiu, de la Departamentul de carte rară din cadrul Bibliotecii Județene Constanța, invitată la „Povești din Dobrogea”
Ştiri duminică, 13 aprilie 2025, 14:24

TULCEA: Start în sezonul navelor de croazieră în Deltă

Prima navă de croazieră fluvială cu turişti din Europa de Vest a ajuns săptămâna aceasta în Portul Tulcea. Cei aproape 170 de oaspeţi din...

TULCEA: Start în sezonul navelor de croazieră în Deltă
Ştiri duminică, 13 aprilie 2025, 13:56

Vacanță de primăvară pentru elevi

Potrivit calendarului oficial al anului școlar 2024-2025, vacanța de primăvară va începe pe 18 aprilie și se încheie pe 27 aprilie 2025,...

Vacanță de primăvară pentru elevi
Ştiri duminică, 13 aprilie 2025, 13:31

FOTO | Accident rutier între trei autovehicule, la Hanul Piraților

Un accident rutier a avut loc, astăzi, la Hanul Piraților din Mamaia Nord, fiind implicate trei autovehicule. La fața locului au intervenit un...

FOTO | Accident rutier între trei autovehicule, la Hanul Piraților