TULCEA: Mașină iesită de pe carosabil. Două persoane au ajuns la spital
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 august 2017, 09:25
În seara zilei de 28.08.2017, un bărbat de 21 ani din comuna Hamcearca, în timp ce conducea un autototurism între localitățile Nifon și Hamcearca, a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul și a intrat în coliziune cu un copac.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto și a pasagerului.
Conducătorul auto poseda permis de conducere și nu se afla sub influența alcoolului.
Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului, informează IPJ Tulcea.
Foto – ilustrativ