Liviu Dragnea, despre o posibilă schimbare a cadrului legal privind ISU
Publicat de Adrian Băncilă, 25 august 2017, 18:08
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, astăzi, la şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CEX) de partid de la Neptun ca s-a discutat despre cadrul legal privind ISU.
Dragnea a precizat că premierul a decis să organizeze săptămâna viitoare o întâlnire cu autorităţile locale, Ministerul de Interne şi cu ISU:
„Să găsească modalități legale sau, eventual, dacă este cazul, să schimbe cadrul legal, pentru că sunt foarte multe proiecte de investiții și mari și mici care riscă să fie blocate. O discuție de genul acesta cred că este bună și eficientă“, a declarat liderul PSD.
Dragnea a cerut ca parlamentarii să fie mult mai implicaţi pe teren, acasă.
El a mai spus că organizaţiile locale şi judeţene vor fi evaluate în perioada următoare.