Tecău și Rojer sunt în semifinale la Winston-Salem
Publicat de Catalin Donose, 24 august 2017, 06:29
Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer s-au calificat, miercuri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Winston-Salem (Carolina de Nord), dotat cu premii de peste 600.000 de dolari.
Cei doi au învins cu 6-1, 6-3 cuplul neozeelandez-american Marcus Daniell/Nichollas Monroe.
Tecău și Rojer, favoriții numărul doi, s-au impus în doar o oră și au asigurat un cec de 10.000 de dolari și 90 de puncte.
În penultimul act, Tecău și partenerul său vor înfrunta învingătorii din meciul care îi opune pe Paolo Lorenzi (Italia)/Franko Skugor (Croația) și Brian Baker (SUA)/Nikola Mektic (Croația/N. 4).