Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 9 august

Calendarul zilei – 9 august

Publicat de Codrin RAITA, 9 august 2017, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

-Diaspora

*Botoşani:Are loc prima dezbatere publică în cadrul acestui proiect pilot pentru înființarea unei linii telefonice de urgență pentru cetățenii români din străinătate, lansat de deputatul PSD Tamara Ciofu

* Botoşani:Începe campania de informare “Informare acasă! Siguranță în lume!“, destinată românilor care doresc să muncească, să studieze și să locuiască în străinătate, derulată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în parteneriat cu Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe și autorități locale.De asemenea, vor fi invitați reprezentanți ai Corpului Diplomatic la București, îndeosebi ambasadori care provin din țări în care sunt comunități semnificative de români, precum Italia, Spania, Marea Britanie, Germania și Franța

-Cultură

* În cadrul programului “Idei în Agora: Inintelighenția. Intelectuali și politică în România”  are loc un dialog între Dorin Tudoran (poet, eseist, jurnalist, analist politic, blogger și activist civic) şi Sorin Antohi (istoric al ideilor, eseist, traducător) – ora 18:00, Casa Filipescu-Cesianu

*Istanbul: Cu sprijinul ICR Tel Aviv, spectacolul pentru copii „A fost odată…un ou” al companiei Hopa Trop, în regia lui Beatrice Iordan, va reprezenta România în programul internațional al Festivalului Internațional de Teatru de Păpuși de la Ierusalim, ajuns în acest an la ediția a-XXVI-a, care are loc în perioada 6 – 10 august,  în diferite locații culturale din Ierusalim – orele 10:00, 11:00 și 16:00 – YMCA, sala 2 (9 şi 10 aug.)

* Bountiful,Utah, SUA: ICR New York susţine participarea Ansamblului folcloric „Someşul-Napoca” (din Cluj-Napoca) la Bountiful Davis Summerfest International Art & Folk Festival, care se desfăşoară între 9 şi 12 august

– S-a întâmplat într-o zi de 9 august

* Cu 844 de ani în urmă (1173) începea construcţia Turnului din Pisa (terminată în anul 1372), a cărui piatră de temelie a fost pusă de arhitectul şi sculptorul Bonnano. Înalt de 55,86 metri, cu o grosime a zidului la bază de 4,09 metri şi o greutate estimată la 14.500 de tone, turnul a fost proiectat să stea vertical, însă, din cauza calităţii proaste a solului, fundaţia a început să se scufunde chiar în timpul construcţiei, provocând înclinarea turnului spre sud. Cel mai mare progres în privinţa gradului de înclinare s-a înregistrat în cursul unei perioade de reabilitare care a durat 11 ani, începută în 1992, timp în care gradul de înclinare s-a modificat de la 4,5 metri la 4,1. În ianuarie 1999 a fost realizată intervenţia finală de stabilizare a monumentului. Pământul de sub turn a fost extras şi eliminat, forţând turnul să îşi reducă din înclinare. Rreducerea cu 2,5 centimetri a gradului de înclinare a turnului, din ultimul deceniu, reprezintă o victorie pentru comunitatea din Pisa, potrivit experţilor, monumentul putând fi considerat „în siguranţă” pentru următoarele două-trei secole

* Cu 534 de ani în urmă (1483), după ani de muncă depusă de unii dintre cei mai renumiți artiști și arhitecți din istorie, uşile Capelei Sixtine s-au deschis pentru prima slujbă, prilej cu care capela a fost închinată Înălţării cu trupul la cer a Fecioarei Maria, sărbătoare şi dogmă romano-catolică. Capela Sixtină este unul dintre cele mai vizitate locuri din Palatul de la Vatican, Roma, Italia, aflându-se în partea dreaptă a Catedralei Sfântul Petru. Aceasta este capela palatului papal, fiind zidită ca loc de taină şi de reculegere, între anii 1472-1483, în vremea pontificatului Papei Sixt al IV-lea, şi pictată de renumitul artist Michelangelo Buonarroti, în anul 1510

* Acum 62 de ani (1955) s-au stabilit relaţii diplomatice la nivel de legaţie între România şi Siria, ridicate la nivel de ambasadă în anul 1957. În Siria funcţionează Consulate Onorifice ale României la Alep şi Lattakia. La Constanţa funcţionează un Consulat Onorific al Siriei

* În urmă cu 43 de ani (1974) preşedintele republican american, Richard Nixon (1913-1994) şi-a anunţat, într-un mesaj televizat, demisia din funcţie după ce presa a dezvăluit implicarea sa în scandalul „Watergate”. A doua zi el a părăsit Casa Albă, funcţia de preşedinte al SUA fiind preluată de vicepreşedintele Gerald Ford

* Acum 27 de ani (1990) anexarea Kuweitului de către Irak a fost declarată nulă şi neavenită de către Consiliul de Securitate al ONU, care a solicitat retragerea imediată a armatei irakiene din ţară

Aniversări – Comemorări

– Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), fecioară martiră, patroană a Europei (m. 1942) (Calendarul Romano-Catolic 2017; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2017)

– 1601: Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti (1593-1601), al Transilvaniei (1599-1600) şi al Moldovei (1600), cel care a realizat prima unire politică a celor trei ţări române, a fost ucis pe Câmpia Turzii din ordinul generalului Gheorghe Basta. NOTĂ: La 24.VII/3.VIII.1601, în lupta de la Gurăslău (Gorăslău), forţele unite ale lui Mihai Viteazul şi ale generalului Gheorghe Basta au înfrânt armata nobiliară condusă de Sigismund Bathori (9/19)

– 1880: S-a născut Ioan Lupaş, istoric, teolog şi om politic; a organizat, împreună cu Alexandru Lapedatu, Institutul de Istorie Naţională din Cluj (1920), pe care l-a condus până în 1945; ministru al sănătăţii şi ocrotirilor sociale (1926-1927) şi al cultelor şi artelor (1937-1938); din cauza activităţii sale politice, a fost închis mai mulţi ani la Sighet (1950-1955) din dispoziţia autorităţilor comuniste; membru titular al Academiei Române din 1916 (m. 1967)

– 1914: S-a născut Alexandru Mandy (numele la naştere: Armand Abram Penchas), compozitor de muzică uşoară (m. 2005)

– 1920: S-a născut Lola Bobescu, violonistă şi profesoară stabilită în Belgia (m. 2003)

– 1929: S-a născut (la Sarsînlar/Bulgaria, într-o familie de aromâni) sculptoriţa Georgeta Caragiu-Gheorghiţă; sora actorului Toma Caragiu şi soţia sculptorului Alexandru Gheorghiţă. NOTĂ: Unele surse (http://www.muzeulbucurestiului.ro/uploads/2/7/8/2/27828045/volumxxv.pdf) dau ca dată a naşterii 6 august 1929

– 1937: S-a născut Florin Mihăilescu, critic şi istoric literar, profesor universitar – 80 de ani

– 1939: S-a născut pictorul şi profesorul Florin Ciubotaru

– 1948: S-a născut Antonie Iorgovan, jurist, profesor universitar şi om politic (m. 2007)

– 1951: S-a născut Cristian Brâncuşi, dirijor şi compozitor; dirijorul Orchestrei de Cameră a SRR

– 1955: A murit baritonul Aurel Costescu-Duca (n. 1888)

– 1957: S-a născut pianista şi profesoara Dana Borşan (solistă a Formaţiilor Muzicale Radio) – 60 de ani

– 1969: A murit medicul Constantin I. Parhon, întemeietorul şcolii româneşti de endocrinologie; unul dintre protagoniştii endocrinologiei mondiale în perioada constituirii ei ca disciplină de sine stătătoare; membru titular al Academiei Române din 1939 şi preşedinte de onoare al acestui for (1948-1969) (n. 1874)

– 1989: A murit violoncelistul şi profesorul George Cocea (n. 1904)

– 1989: A murit Florin Tornea, poet, traducător (a tradus din Bertolt Brecht şi Peter Weiss), istoric literar şi teatrolog (conferenţiar la Institutul de Teatru ”I. L. Caragiale” din Bucureşti, cercetător la Institutul de Artă al Academiei Române, redactor-şef adjunct la revista ”Teatrul”, unde a scris cronici dramatice, comentarii cu miză teoretică, articole de istorie a teatrului românesc ş.a.m.d.) (n. 1914)

– 1991: A murit Cella Delavrancea, pianistă, critic muzical şi profesor; fiica scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea (n. 1887)

– 1997: A murit istoricul literar, fililogul şi profesorul Eugen Todoran (n. 1918) – 20 de ani

– 2005: A murit sculptorul Gheorghe Coman; membru fondator al Uniunii Artiştilor Plastici din România (1951); alături de George Apostu, Brăduţ Covaliu, Ion Sârbu, Lazăr Băciucu este iniţiator al Taberei de Sculptură de la Măgura, ale cărei lucrări le-a coordonat timp de 16 ediţii (n. 1925)

– 2008: A murit compozitorul român Walter Mihai (Michael) Klepper, stabilit în Germania din 1983 (n. 1929)

– 2011: A murit dirijorul şi compozitorul Boris Cobasnian; simbol al culturii dobrogene, a impus în muzica corală românească noi coordonate ca dirijor al corului Operei din Constanţa şi al corului Vox Maris (n. 1926)

– 2011: A murit muzicianul Teodor Costin, dirijor (1952 – 1986) şi director (1962 – 1986) la Filarmonica “Oltenia” din Craiova, dirijor şi director (1972 – 1985) la Teatrul Liric din Craiova (n. 1923)

– 2011: A murit scriitorul, publicistul şi profesorul Constantin Stan (n. 1951)

– 2011: A murit reporterul TVR Carmen Vasile (n. 1975)

– 2012: A murit Gheorghe Dodiţă, filolog şi profesor din R. Moldova (n. 1931) – 1 an


EVENIMENTE EXTERNE

-Jakarta/Bangkok:Vizita ministrului rus al afacerilor externe, Sergei Lavrov, în Indonezia şi Thailanda (9 – 10 aug.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Popoarelor Indigene”; marcată (pe baza Rezoluţiei 49/214 din 23.XII.1994 a Adunării Generale a ONU) pe parcursul primului Deceniu internaţional al populaţiilor autohtone (început la 10.XII.1994); prin Rezoluţia 59/174 din 20.XII.2004, Adunarea Generală a declarat cel de-al doilea Deceniu internaţional al populaţiilor autohtone (2005-2014) şi a decis continuarea marcării acestei zile; data a fost aleasă deoarece la 9.VIII.1992 a avut loc prima reuniune a Grupului de lucru pentru popoare indigene – 25 de ani

– „Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor”, instituită de organismele specializate ca o dovadă a interesului pe care comunitatea internaţională îl acordă amplei problematici a conservării biodiversităţii

– „Ziua Nagasaki”; SUA lansează a doua bombă atomică, asupra oraşului japonez Nagasaki/1945. NOTĂ: Cu câteva zile în urmă, la 6.VIII.1945, SUA lansaseră prima bombă atomică din istorie, asupra oraşului japonez Hiroshima

– Ziua Naţională a Republicii Singapore; aniversarea proclamării independenţei/1965

– În Africa de Sud este sărbătorită „Ziua Femeii”, aducând omagiu femeilor sud-africane care au luptat neobosit împotriva regimului tiranic de apartheid. Evenimentul comemorează protestele femeilor din Pretoria, în 1956, împotriva noii legislaţii care obliga femeile sud-africane să deţină un „permis de trecere”, fără de care puteau fi arestate, închise sau deportate. Protestele au condus la consolidarea Mişcării Feminine şi au susţinut lupta pentru egalitate de gen, libertatea femeilor şi libertate naţională

– 1516: A murit pictorul flamand Hieronymus Bosch (Jerome Van Aken) (n. ~1450). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 7 august 1516

– 1819: S-a născut William Thomas Green Morton, medic dentist american, primul care a demonstrat public folosirea eterului ca anestezic chirurgical, în 1846 (m. 1868)

– 1850: S-a născut lingvistul german Heimann Hariton Tiktin; preocupat de limba română, a trăit o perioadă la Iaşi; a realizat o serie de lucrări de lingvistică românească („Studii de filologie românească”, „Gramatică română”, „Manual elementar de limbă română”) şi de lexicografie („Dicţionar româno-german”); membru de onoare străin al Academiei Române din 1919 (m. 1936)

– 1874: S-a născut Reynaldo Hahn, compozitor şi dirijor francez de origine venezueleană; în ultimii ani ai vieţii a fost directorul Operei Mari din Paris (m. 1947). NOTĂ: Unele surse (http://www.allmusic.com/artist/reynaldo-hahn-mn0001388786) dau ca an al naşterii 1875

– 1896: S-a născut Jean Piaget, biolog, psiholog şi filosof elveţian; creator al psihologiei şi epistemologiei genetice (m. 1980)

– 1899: A murit Sir Edward Frankland, chimist englez; a descoperit compușii organo-metalici, a dedus existența heliului în spectrul solar şi a studiat fenomenul de luminiscență, fiind unul din creatorii conceptului de “valență chimică” (n. 1825)

– 1899: S-a născut (în Australia, din părinţi irlandezi) scriitoarea Pamela Lyndon Travers, autoarea personajului „Mary Poppins” (m. 1996, la Londra)

– 1902: S-a născut violonistul francez Zino Francescatti (nume real: René-Charles Francescatti) (m. 1991) – 115 ani

– 1918: S-a născut Robert Aldrich, regizor, scenarist şi producător american de film (m. 1983)

– 1919: A murit compozitorul, pianistul şi dirijorul italian Ruggiero Leoncavallo, inițiator al verismului, alături de Pietro Mascagni (n. 1857)

– 1919: A murit Ernst (Heinrich Philipp August) Haeckel, biolog şi filosof german; a rămas în istoria științei pentru faimoasa „lege a lui Haeckel” – legea fundamentală a biogenezei (n. 1834)

– 1927: S-a născut matematicianul american Marvin Minsky, unul dintre pionierii inteligenţei artificiale (m. 2016) – 90 de ani

– 1938: A murit Leo Frobenius, etnolog şi explorator german; între anii 1904 şi 1935 a condus 12 expediţii în Africa; a explorat numeroase centre de artă preistorică din Alpi, Norvegia, Spania şi Africa; a elaborat o teorie difuzionistă a culturii („Istoria culturală a Africii”) (n. 1873)

– 1939: S-a născut Romano Prodi, economist şi om politic social-democrat italian (şeful primului guvern italian de centru-stânga de după război, în perioada mai 1996 – octombrie 1998; a mai fost premier în perioada 2006-2008), preşedinte al Comisiei Europene (mai 1999 – noiembrie 2004); în aprilie 2015, a primit, din partea Universităţii de Vest (Timişoara), titlul de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum

– 1943: A murit Chaim Soutine, pictor expresionist francez de origine rusă (n. 1893 sau 1894)

– 1957: S-a născut actriţa americană de film Melanie Griffith – 60 de ani

– 1962: A murit scriitorul elveţian de origine germană Hermann Hesse; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1946 (n. 1877) – 55 de ani

– 1963: S-a născut Whitney Houston, cântăreaţă, manechin, actriţă şi producătoare americancă. Cartea Recordurilor a menţionat-o, în 2009, ca fiind cea mai premiată femeie din toate timpurile; lista ei de premii include: două Premii Emmy, şase Premii Grammy, 30 Billboard Music Award şi 22 de American Music Award, având, în anul 2010, în total 415 premii primite de-a lungul carierei; a fost, de asemenea, una dintre cele mai bine vândute artiste din lume (cu peste 170 de milioane de albume, single-uri şi videoclipuri) (m. 2012)

– 1968: S-a născut actrița americană Gillian Anderson

– 1969: A murit fizicianul britanic Cecil Frank Powell; a utilizat emulsiile fotografice în cercetări de fizică nucleară, la studiul radiaţiei cosmice şi al particulelor elementare; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1950 (n. 1903)

– 1975: A murit compozitorul, pianistul şi profesorul rus Dmitri Şostakovici; considerat unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului al XX-lea (n. 1906)

– 1982: A murit Alexander Alexeieff, grafician, ilustrator, scenograf şi regizor de animaţie francez de origine rusă, creatorul procedeului tehnic numit „ecranul cu ace” (n. 1901) – 35 de ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 18.IV.1901

– 2003: A murit regizorul francez Jacques Deray (n. 1929)

– 2006: A murit astrofizicianul american James A. Van Allen; în 1958 a descoperit cele două centuri de radiaţii ale Pământului, care-i poartă numele; pionier al cercetării spaţiale americane, în special în domeniul programelor de satelit ale SUA (n. 1914)

– 2008: A murit poetul palestinian Mahmoud Darwish, figură importantă a literaturii arabe contemporane (n. 1942)

– 2012: A murit cineastul american Mel Stuart (numele la naştere – Stuart Solomon) (n. 1928) – 5 ani

– 2013: A murit scriitorul, criticul literar şi profesorul portughez Urbano Tavares Rodrigues; câştigătorul a numeroase premii literare (n. 1923)

– 2015: A murit regizorul britanic de film şi televiziune Jack Gold (n. 1930)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 23 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 23 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 23 noiembrie * Acum 2558 de ani (534 î.Hr) Pisistrate (c. 600-527 î.Hr.), tiran al Atenei, organiza primele...

Calendarul zilei – 23 noiembrie
Calendarul zilei – 22 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 22 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 22 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 22 noiembrie * Acum 218 ani (1806) începea un nou război ruso-turc desfășurat pe teritoriul Moldovei și Țării...

Calendarul zilei – 22 noiembrie
Calendarul zilei – 21 noiembrie
Calendarul zilei joi, 21 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 21 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 21 noiembrie * Cu 241 de ani în urmă (1783), la Paris, Jean-François de Rozier și François Laurent...

Calendarul zilei – 21 noiembrie
Calendarul zilei – 20 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 20 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 20 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 20 noiembrie * Sunt marcați 800 de ani (1224) de când era menţionată pentru prima dată biserica „Sf. Mihail”...

Calendarul zilei – 20 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie