Fenomene meteorologice EXTREME! FURTUNI și CANICULĂ în toată țara
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 iulie 2017, 08:59
Vremea a împărţit România în două – o parte, măturată de furtuni violente, iar cealaltă, afectată de caniculă şi disconfort termic.
Până miercuri dimineaţă, vor fi ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi căderi de grindină, atrag atenţia meteorologii.
În restul teritoriului, mai exact estul şi sud estul ţării, inclusiv în Dobrogea, vremea se menţine călduroasă, cu maxime de până la 35 – 36 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat.
Aici, în a doua parte a zilei, dar şi la noapte sunt posibile episoade de instabilitate, manifestate prin averse şi vijelii.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de urgenţă, pompierii sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale din zonele care sunt afectate de vremea rea.
Cetăţenii sunt sfătuiţi ca pe timpul furtunilor sau descărcărilor electrice să se adăpostească în locuinţe sau alte spaţii închise şi să deconecteze aparatele electrice.