Drum bun, maestre DUMITRU LUPU!
Publicat de Arantxa Catană, 22 iulie 2017, 19:17
Uneori o întâlnire poate avea valoarea unei vieți. Uneori povestea unui cântec poate fi nemuritoare pentru că amprenta pe care o lasă în mintea și în sufletele celor care o ascultă nu poate fi ștearsă. Când te întâlneai cu maestrul Dumitru Lupu, timpul nu mai avea măsură, iar când îi asculți compozițiile îți rămân întipărite în minte și în suflet exact ca într-o gară mică, acolo unde uneori sunt scrise cele mai frumoase povești de viață. Așa erau întânirile cu maestrul Dumitru Lupu a cărui viață și carieră au fost dedicate muzicii, elevilor săi, artiștilor, cărora le-a compus cântece nemuritoare.
Deși maestrul Dumitru Lupu a părăsit scena vieții, Fonoteca Radio Vacanța – Radio Constanța păstrează vii cuvintele și cântecele acestuia. Una dintre mărturii este „Seara cu Prietenii”, emisiune moderată de realizatorul de emisiuni radio Răzvan Petre la începutul anului 2012.
Inevitabil, viața maestrului a fost legată de mare, dar și de Dunăre. Deși s-a născut la Giurgiu, lângă Dunăre, a ales să vină la Constanța, la mare, și recunoaște că nu poate face o alegere între cele două, însă consideră că cine vede marea o data, nu mai poate pleca de lângă ea.
În primăvara anului 1990, Dumitru Lupu mărturisea că a ales să vină la Constanța să își schimbe destinul și să preia de la maestrul Aurel Manolache bagheta de dirijor a Orchestrei Teatrului Fantasio, alături de care a cunoscut numeroase bucurii și succese, până în anul 2004.
După anul 2004, destinul l-a purtat către Universitatea Ovidius, a fost omul care a influențat cariera studenților care au ales să descifreze tainele actoriei și nu numai, urmând cursurile Facultății de Arte a universității tomitane.
Dumitru Lupu a făcut parte din categoria creatorilor care nu au ținut evidența muncii pe care au depus-o. Maestrul mărturisea în emisiunea „Seara cu Prietenii” de la Radio Constanța din 2012 că, uneori, se sperie de sutele de piese pe care le-a compus, dar soarta, lumea și viața fac o selecție foarte rigidă a unei cariere, iar publicul nu ajunge să cunoască munca profundă a unui autor. Poate una dintre cele mai cunoscute piese din cariera compozitorului Dumitru Lupu este „Gara noastră mică”, de altfel, una dintre cele mai difuzate cântece la Radio Vacanța alături de hitul formației ABBA „I have a dream”.
În Fonoteca Radio Constanța, costruită și cu ajutorul realizatorilor de la Radio Vacanța până în anul 1990, adică timp de 23 de ani, există varianta originală lăsată de maestru în 1986.
Dumitru Lupu s-a lansat în 1976, a avut colaborări cu Radio Televiziunea Română, cu orchestra mare a televiziunii condusă de Sile Dinicu și Cornel Popescu. Maestrul mărturisea în emisiunea „Seara cu Prietenii” că totul trebuia să fie live, iar ca totul să fie apreciat și recunoscut în breaslă, trebuia să parcurgi toate etapele și filtrele pentru a ajunge membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor.
Dumitru Lupu a primit toate aceste recunoașteri la timpul lor, motiv pentru care de-a lungul carierei sale a avut colaborări cu artiști renumiți sau cu textieri valoroși. O astfel de colaborare este cea pe care maestrul a avut-o cu Mala Bărbulescu, o constănțeancă stabilită în Franța din 1990.
„Nu știu cine ești” – interpret Gabriel Dorobanți, versuri Mala Bărbulescu; „Îmi spune inima” – interpret Daniel Iordăchioaie, versuri Mala Bărbulescu; „Ai venit prea târziu” – interpret Ileana Șipoteanu, versuri Mala Bărbulescu. Și pentru că iubirea și creația merg mână în mână, viața și cariera domnului Dumitru Lupu sunt strâns legate de cea a artistei Ileana Șipoteanu, care i-a devenit și soție și căreia i-a compus de-a lungul vieții cele mai frumoase șlagăre. Și da, a fost dragoste la prima vedere, recunoștea regretatul Dumitru Lupu.
Drum bun, maestre!