VIDEO: Român arestat în ITALIA după ce ar fi provocat mai multe incendii
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 18 iulie 2017, 06:53 / actualizat: 18 iulie 2017, 8:28
Un imigrant român a fost arestat preventiv în sudul Italiei sub acuzaţia că a provocat intenţionat incendii într-o rezervaţie naturală.
În zonă mii de pompieri sunt deja mobilizaţi de peste o săptămână pentru operaţiuni de stingere a focului, iar numeroase locuinţe au fost distruse, relatează agenţia ANSA, Gazzetta di Salerno şi La Repubblica.
Românul, în vârstă de 24 de ani, a fost surprins de un agent al carabinierilor aflat în timpul liber în timp ce provoca un incendiu în zona Teggiano, în apropierea Rezervaţiei naturale Cilento, Alburni şi Vallo di Diano, în regiunea italiană Campania (sud).
Sute de incendii de vegetaţie au loc în sudul Italiei, în principal în regiunea Campania, sute de locuinţe fiind distruse. O zonă foarte afectată este cea din jurul Vulcanului Vezuviu, în apropierea oraşului italian Napoli.
Sursa – observator.tv