Fregata franceză „Chevalier Paul” face o escală în Portul CONSTANȚA
Publicat de Arantxa Catană, 18 iulie 2017, 15:09
Trei nave militare românești și una franceză vor desfășura exerciții comune în apele teritoriale ale României și în apele internaționale ale Mării Negre, în perioada 19-22 iulie. Fregata „Chevalier Paul” are programată o escală de trei zile în Portul Constanța, pe parcursul căreia comandantul navei se va întâlni cu comandantul Flotei și cu autoritățile civile locale din Constanța, iar marinarii militari francezi vor participa la competiții sportive amicale la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și vor vizita obiectivele turistice de pe litoral.
Activitatea se înscrie în procesul de consolidare a securității în zona estică și sudică a Organizației Tratatului Nord-Atlantic, prin adoptarea unor măsuri ferme, pentru a răspunde tuturor amenințărilor.
Astfel, România dovedește că este un contribuitor important pentru asigurarea securității regionale și euro-atlantice, nu numai un beneficiar al măsurilor adoptate de NATO.