IALOMIȚA, CĂLĂRAȘI și GALAȚI sunt sub cod galben de ploi și vijelii
Publicat de Arantxa Catană, 13 iulie 2017, 16:06
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ploi și vijelii valabil până la ora 18.00.
Acesta se va resimți în județele: Ilfov: Afumați, Brănești, Ciolpani, Dascălu, Găneasa, Grădiștea, Gruiu, Moara Vlăsiei, Nuci, Petrăchioaia și Snagov; Ialomița: Fierbinți-Târg, Drăgoești, Dridu, Maia, Movilița, Roșiori și Sinești; Prahova: Balta Doamnei; Călărași: Fundulea, Belciugatele, Gurbănești, Ileana, Sărulești și Tămădău Mare.
Aici se vor semnala averse ce vor depăși local 20 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și grindină de mici dimensiuni.
De asemenea, meteorologii au mai emis un cod galben de vijelii și grindină valabil tot până la ora 18.00. Codul se va resimți în județele Galați: Berești, Bălăbănești, Bălășești, Băneasa, Berești-Meria, Cavadinești, Cerțești, Drăgușeni, Ghidigeni, Jorăști, Rădești, Suceveni și Vârlezi; și Vaslui: Murgeni, Blăgești, Mălușteni, Pochidia, Pogonești, Tutova și Vinderei.
În aceste zone se vor semnala intensificări ale vântului ce vor putea lua aspect de vijelie, frecvente decărcări electrice și grindină de dimensiuni mici și averse ce vor cumula 20…25 l/mp.